Daria Gabriela Dicu, eleva Colegiului Național „Mihai Viteazul” care demonstrează ca atingerea performanței are la baza îmbinarea voluntariatului cu rezultatele academice
Noul episod al podcastului „Ploieștiul Nostru” prezintă într-o manieră de excepție publicului prahovean cheia succesului pentru liceeni, aceasta fiind îmbinarea activitaților extrașcolare cu rezultatele performante la olimpiade si concursuri.
Invitata Alesiei Marin, realizatorul podcastului, este chiar Daria Dicu, elevă la Colegiul Național „Mihai Viteazul” care demonstrează ca excelența multidisciplinară poate fi cheia admiterii la facultațile de renume ale lumii.
În vârstă de 18 ani, Daria este in ultimul an de liceu, urmând profilul matematică-informatică intensiv. Deși are o înclinație aparte pentru materiile exacte, tânara împărtășește si o pasiune aparte pentru limba germană, calificandu-se în lotul lărgit al țarii. Mai mult, a câștigat și o bursă la Institutul Goethe din München, care i-a oferit oportunitatea de a petrece trei săptamani in Germania, urmând cursurile universitații si petrecând weekend-urile la o familie gazdă, care a ajutat-o să cunoască frumusețea culturii nemțești. Daria a fost si vicepreședintele asociației Gutenberg, limba germană reprezentând un adevărat interes pentru ea.
Tânara este membră a echipei de robotica Ro2D2, alături de care a reușit să obțină performanța maximă anul trecut, in cadrul campionatului internațional FTC, calificandu-se la etapa mondială, in Houston. Mai mult decât atat, Daria a câștigat si titlul de Dean’s List Finalist în cadrul aceluiași concurs, premiu care atesta spiritul sau Gracious, care se aliniază perfect cu valorile promovate de First.
Pasionată de știință, tânara s-a implicat in proiectul „Women and girls in STEAM”, dornică să rupă bariere și să deschidă uși pentru femeile care împartașesc aceleași valori cu ea. Proiectul este unul internațional, desfașurat in parteneriat cu Comisia Europeană.
Daria și-a arătăt activ dorința de a contribui la dezvoltarea comunitații, facând voluntariat in cadrul clubului Leo Amicis, care i-a oferit oportunitatea de a ajuta copiii mai puțin norocoși, care au nevoie de sprijin si îndrumare.
Dorința de cunoaștere a Dariei nu s-a oprit aici, aceasta demonstrând că atunci când ești cu adevărat interesat de maniera în care funcționează societatea, poți atinge performanța în mai multe domenii. Astfel, Daria s-a calificat la olimpiada națională de neogreacă si este pasionată de comunitatea elenă, practicând si dansurile specifice.
Una dintre pasiunile pe care tânăra le împartășește încă de mică este și echitația, practicând acest sport de 13 ani.
Îmbinând activitațile extrașcolare cu rezultatele academice, Daria reușește să obțină rezultate și la olimpiadele de limba română si chimie.
În cadrul podcastului „Ploieștiul Nostru”, tânara povestește despre maniera în care a reușit să atingă performanța la toate aceste activitați și să găsească echilibrul dintre muncă si timpul liber, explicând că perioada liceului cuprinde cele mai frumoase amintiri ale sale. Daria împărtășește cu publicul secretul său pentru obținerea rezultatelor dorite, urmând să prezinte planurile sale pentru viitor: o carieră în inginerie biomedicală la una dintre facultățile de renume din SUA, Stanford. Ea a fost deja acceptată la câteva dintre universitățile la care a aplicat si așteaptă cu nerăbdare și celelalte rezultate.