Noutati|

Fii aici pentru comunitatea ta! BootCamp de Participare și Voluntariat

În perioada 5-7 noiembrie, trei tineri ploieșteni, voluntari ai Fundației Județene de Tineret Prahova, au avut ocazia să ia parte la un BootCamp de Participare și Voluntariat în cadrul Fundației Județene de Tineret Gorj în colaborare cu Fundația Națională pentru Tineret din România.

Reprezentându-și orașul și, desigur, județul, Silviu Budacă, Daria Pîrvu și Andreea Tudor, cei trei au urmat un curs de formare a tinerilor în ceea ce privește voluntariatul și implicarea acestora în propria comunitate.

În decursul celor trei zile Silviu, Daria și Andreea au participat la tot felul de activități interactive, unde au făcut schimb de idei cu mulți tineri din întreaga țară. Au adoptat bune practici pe care acum le pot da mai departe și le pot implemeta în centrul nostru de tineret din Prahova. Implicarea tinerilor în societate a devenit o necesitate. Trăim într-un secol al modernității, într-un secol agitat și plin de noutate constantă, unde tinerii sunt singurele surse de energie. Ei dau curs multor întâmplări și acțiuni de actualitate, fapt pentru care trebuie să îi facem conștienți de importanța implicării lor în cotidian. Ei trebuie să ia inițiativa și să mențină echilibrul. Ei trebuie să ofere continuitate acțiunilor prosociale și proecologice. Ei trebuie să transforme din propriile orașe spații de viitor și comunități prospere.

Cei doi voluntari ploieșteni au declarat că genul acesta de activități care își doresc stabilizarea și încurajarea tineretului sunt de-a dreptul benefice nu numai din prisma faptului că ajută la dobândirea și consolidarea unor cunoștințe și skilluri (precum lucrul în echipă, vorbitul în public, gândirea critică, etc), dar și oferă o oportunitate deosebită de dezvoltare socială. Acestea sporesc comunicarea și legarea unor noi prietenii.

Totuși, în ciuda varietății de valori și ideologii pe care le-au dobândit, sau mai bine spus – aprofundat de-a lungul experieței, ploieștenii spun că cel mai important este lucrul în echipă. Colaborarea cu mai multe persoane, vizualizarea perspectivelor multiple ale unor persoane diferite, este cea mai importantă valoarea pe care un tânăr o poate avea. Mai multe minți sunt mai puternice. Dacă se dorește cu adevărat o dezvoltare și o transformare a societății curente, tinerii trebuie să își unească forțele și să devină un întreg. Numai  așa poate fi posibil acest fenomen de tranziție și reîmprospătare a lumii.

Voluntariatul este o modalitate foarte bună de a ne investi timpul și energia în mod profitabil pentru proiecte, domenii și cauze care reprezintă un punct de interes. Acesta nu numai că ne permite să contribuim la evoluția comunității noastre, dar ne ajută și să ne dezvoltăm abilități importante, să ne descoperim potențialul, să învățăm și să experimentăm chestii de tot felul și nu în ultimul rând să construim prietenii – prietenii ce unesc pasiuni și aspirații asemănatoare, prietenii înfloritoare, prietenii reale. Voluntariatul este un dar, iar participarea reprezintă o virtute a omului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close Search Window