Noutati|

Somn suficient = o performanță academică mai satisfăcătoare

Somnul are o contribuție uriașă în toate procesele ce au loc în corp. Beneficiile somnului sunt numeroase, datorită faptului că întreg organismul are de câștigat atunci cand ai parte de odihnă. Un somn bun poate determina performanța sistemului nervos, memoria si capacitatea de exercițiu. De asemenea, acesta poate reduce procesele inflamatorii din corp, nivelul hormonilor de stres si reglarea tensiunii arteriale.

Din ce în ce mai mulți adolescenți se confruntă cu probleme,  principala cauză fiind lipsa somului. Mulți dintre aceștia dorm mai puțin de cele 9 ore recomandate pe noapte , optime pentru o performanță academică satisfăcătoare, mai ales în categoria de vârstă 13-19..

 Insuficiența și calitatea scăzută a somnului par să fie caracteristice perioadei adolescenței, având consecințe nedorite precum:

  • somnolența excesivă în timpul zilei;
  • adoptarea unei diete deficitare în vitamine și minerale;
  • diminuarea atenției și apariția problemelor de comportament.

• Rezultatul unui studiu realizat

Într-un studiu recent  din cadrul University College London, la care au participat 48 de elevi, cu vârsta cuprinsă între 16 ani și 19 de ani,  s-a cercetat care este legătura dintre somn, performanța academică și factorii de mediu.

Acest studiu confirmă un studiu anterior, în care a reieșit că adolescenții dorm cu două până la trei ore mai puțin decât este necesar pentru dezvoltarea creierului lor .

Conform rezultatelor obținute, s-a constatat că cea mai mare parte a adolescenților, nu beneficiază de un somn adecvat, majoritatea dormind mai puțin de șapte ore pe noapte și având o oră medie de culcare în jurul orei 23:37.

Studiului indică faptul că elevii care dorm mai multe ore și se culcă mai devreme obțin rezultate mai bune la anumite teste școlare, ajungând cu o medie generală considerabil mai mare la diverse evaluări școlare.Se pare că mai multe ore de somn înseamnă performante şcolare mai bune, în timp ce un somn de calitate înseamnă abilităţi cognitive generale mai bune.

Care este cauza directă a perturbării somnului?

Există mai mulți factori ai stilului de viață modern care s-au dovedit a avea un impact negativ asupra somnului. Astfel, consumul de băuturi energizante şi de cafea, precum şi utilizarea rețelelor de socializare de pe Internet cu o jumătate de oră înainte de ora obișnuită de culcare, afectează calitatea somnului.

Cum se poate îmbunătății calitatea somnului?

  1. Stabilirea unei rutine regulate de somn;
  2. Limitararea expunerii la ecrane înainte de culcare;
  3. Realizarea de exerciții fizice regulate;
  4. Evitarea stimulanților înainte de culcare (fără cafea sau energizante).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close Search Window