Selly vine la AFI Ploiești şi chiar tu poți fi câștigătorul unui bilet la ,,Beach, Please!”
În perioada 3 – 7 iunie (până la ora 16:00), te poți înscrie la o tombolă, unde ai şansa să câştigi un bilet la cel mai tare festival de pe plajă, ,,Beach, Please!’’, prin completarea unui talon cu datele tale, ulterior răspunzând corect la o întrebare. Înscrierea se face în zona cinema din AFI Ploiești, iar participarea este gratuită.
Pe 7 iunie, începând cu ora 17:00, Selly va veni la AFI Ploiești, în zona food court și va alege 15 taloane norocoase, fiecare reprezentând o invitaţie General Access la festival! Dacă și tu te vei afla printre câștigători, trebuie să știi că premiul se înmânează doar personal, cu dovada identității, la evenimentul extragerii, așa că trebuie să fii prezent acolo!
Vârsta minimă de participare este de 14 ani!
Andrei Șelaru (Selly) este un tânăr vlogger și antreprenor român, cunoscut cel mai bine pentru canalul său de YouTube, dar și cofondatorul festivalului.
,,Beach, Please!” este cel mai mare festival dedicat culturii urbane din Europa de Est. Cu un line-up unic, festivalul reunește pe aceeași scenă cele mai celebre nume din industria trap și hip & hop la nivel internațional cu cei mai fresh artiști. „Beach, Please!” a debutat în 2022 pe plaja de la Costinești, într-o versiune mult mai limitată, cu doar 30.000 de participanți. Publicul festivalului aproape s-a triplat de la un an la altul. Aproximativ 80.000 de oameni au participat la cel mai mare festival urban pe malul mării în al doilea an, iar în 2024 sunt așteptați peste 200.000 de oameni.