„Plicul” acum și la Ploiești!
Cu ocazia Săptămânii Teatrului ce a trecut, la Ploiești au fost derulate o serie de piese excepționale. De data aceasta, renumitul Dan Tudor vine în atenția dvs. cu o piesă de teatru de excepție, adaptată după „Plicul” operă scrisă de Liviu Rebreanu.
Acidă, ironică, satiră socială și politică, fiind scrisă de unul dintre cei mai cunoscuți autori români din perioada interbelică și care se dovedește a fi surprinzător de actuală astăzi, la 100 de ani de la prima punere în scenă, construindu-se un univers în care se întâlnesc intrigile amoroase, șicanele politice, lupta pentru putere, oamenii conturați cu lumini și umbre ce dau viață unei comunități din provincie. În acest „oraș mic cu gară mare”, în care rivalitățile sunt la ordinea zilei și comploturile la tot pasul, primarul Arzăreanu cunoaște cel mai bine principiile jocului, astfel apelând la orice mijloc pentru a fi reales, chiar dacă acest lucru înseamnă de cele mai multe ori să profite de cei dragi pentru a-și atinge obiectivele.
Această piesă se va desfășura luni, 27 noiembrie, ora 18:30 în sala Teatrului Toma Caragiu, având o echipă artistică de excepție precum Gabriel Fătu, Alexandra Velniciuc, Dani Popescu, Marcelo Cobzariu, Orodel Olaru, Andrei Duban, Dan Tudor, Doina Teodoru, Tudorel Filimon.
Biletele sunt disponibile la Agenția de bilete a Teatrului „Toma Caragiu”, tel. 0244 522 774, sau online, accesând linkul https://www.entertix.ro/bilete/19449/plicul-27-noiembrie-2023-teatrul-toma-caragiu-ploiesti.html?fbclid=IwAR1dAz6gGqHk2Kt6iANPhe8d_ZfMUyZiYJkhUYOpjCzPtdZ-OrnozJQzlcs