Există mii de profesii în lume, toate sunt necesare și interesante. Dar fiecare persoană trebuie să aleagă pe cea care se potrivește cel mai bine abilităților și înclinațiilor sale naturale, adică găsește-ți chemarea. Fiecare dintre noi s-a confruntat cu o întrebare foarte importantă și principală: „Ce să aleg? Cine vreau să devin?”.Toate drumurile dinaintea noastră erau deschise, dar totuși era necesar să alegem doar unul care să aducă bucurie și să devină sensul vieții noastre. Ce profesie să aleg pentru mine și cine să devin, știam cu mult înainte ca ultimul clopoțel să sune la școală, în clasa a VIII-A. Iar un rol important în alegerea unei profesii l-au jucat oamenii pe care i-am întâlnit prima dată în viața mea – cadrele didactice. În copilărie, mergând la grădiniță, îmi amintesc bine cât de distractiv și interesant era în grădina noastră, ce dimineți distractive aveam, plimbări zgomotoase, profesori frumoși, cu ochii lor amabili care mă întampinau în fiecare dimineață.

Cariera didactică nu este o „manta de vreme rea“, ci se urmează numai dacă are vocaţie, nu doar atunci când viaţa ne refuză în alte locuri. Este adevărat că, în multe domenii de activitate, oamenii sunt răsplătiţi în mod egal cu efortul depus. În educaţie nu este aşa; dai întotdeauna mai mult decât poţi obţine. Profesorul are în faţă suflete, minţi, perechi de ochi şi urechi, toate îndreptate cu încredere spre el.

Cred că dintre multele profesii diferite de pe pământ, profesia de pedagog este cea mai interesantă și mai atractivă. Pedagogul nu reprezinta nici măcar o profesie, ci un mod de viață. Acesta îmbină trei profesii, pentru că: un bun educator este un medic pentru care legea principală este: „Nu face rău!” Fără aparate și instrumente, monitorizăm sănătatea mentală și morală a copiilor. Fără poțiuni și injecții, tratăm cu cuvânt, sfat, zâmbet, atenție. Un profesor bun este un judecător înțelept. Noi, ca adevărați făcători de pace, netezim contradicțiile pentru a ajunge la armonie. Profesorul, ca și Themis, pe cântarul dreptății, cântărește binele și răul, faptele și acțiunile, dar nu pedepsește, ci încearcă să avertizeze. Un profesor bun este un actor, scenarist, artist. Stă în puterea lui să transforme orice activitate în plăcere. El este cel care are conștiința responsabilității și a misiunii sale, care înseamnă să arzi ca o lumânare pentru a-i lumina pe alții, adică să te dăruiești în totalitate, în mod dezinteresat, să fii oaza de verdeață într-un deșert nesfârșit sau sarea în bucate.

Sunt elevă la Colegiul Național Pedagogic “Regina Maria”, pe profilul învățător-educator, în clasa a IX-a, anul în care ajungi să stai față în față cu alți copii, la fel ca tine, doar că puțini mai mici.

Deși sunt conștientă de faptul că mulți o văd ca pe o meserie statică și că a fi profesor nu înseamnă decât să stai în spatele catedrei și să supraveghezi asupra bunei desfășurări a orei, dar nu e  doar atât. Pentru mine, profesia de cadru didactic este o căutare constantă, nu există stagnare, pentru că munca de dascăl nu cunoaște repetarea.

Prin practica pedagogica de la liceu am descoperit ca a fi dascăl este o oportunitate de a fi constant în lumea copilăriei, în lumea basmelor și a fanteziei. Sunt mai ales conștienta de importanța ei atunci când vad ochii prichindeilor larg deschiși; ochii care îmi surprind cu lăcomie fiecare cuvânt, privire și gest; ochii gata să îmbrățișeze lumea. Privind în ochii acestor copii, înțelegi că ei au nevoie de tine, că tu ești întregul univers pentru ei. Ochișorii unui copil îți pot „spune” multe: uneori ești zâna bună, alteori ești și vrăjitoarea cea rea, dar ești mereu cea care alină durerea și șterge râurile de lacrimi, precum și „prietena” de care cei mici au atâta nevoie! Și-atunci se întâmplă o minune! .. minunea de a fi cadru didactic! La urma urmei, ce fericire este să vezi că micile muguri din grija, dragostea și speranța ta au răsărit și se întind spre soare, spre lume.

A crește o persoană în sensul deplin al cuvântului înseamnă a face un miracol, iar astfel de minuni sunt săvârșite zilnic, din oră, în fiecare minut de către oameni obișnuiți.

… Întrebarea principală este acum, am ales calea cea bună?

Ochii strălucitori ai copiilor, inimile lor deschise și curate, dragostea lor, pe care o împărtășesc cu mare bucurie, aceasta este pentru mine cea mai mare răsplată și confirmare a alegerii corecte a profesiei. Lumea copilăriei este dulce și subtilă, ca un sunet plutitor al unui flaut. În timp ce copilul râde si se înseninează privindu-mă, știu că nu trăiesc degeaba.

Fiecare zi petrecută cu prichindeii este diferită și interesantă. Despre ei, spunem – „copiii noștri”. Nu încetez să fiu uimita de cât de diferiți, imprevizibili, interesanți, surprinzător de inteligenți sunt aceștia. Fiecare copil este unic. În fiecare trăiește un artist talentat, un observator curios și un experimentator neobosit. El este deschis la frumusețe și bunătate, sensibil la minciuni și nedreptate. Da, toți sunt diferiți, fiecare dintre ei este unic, fiecare are propria sa paletă de stări și emoții cu care adorm și se trezesc. Componentele principale ale filozofiei mele pedagogice sunt credința în copil, acceptarea sufletului său uimitor, acțiunile sale, așteptările sale, precum și satisfacerea uneia dintre cele mai importante nevoi ale sale – nevoia de iubire. Iar de asemenea, comunicarea cu ei îți permite să te simți mai tânăr, să înveți ceva nou despre tine, să-ți amintești de vechiul de mult uitat.

Mă pot numi o persoană fericită care dă cunoștințele mele, energia mea, dragostea mea, inima mea copiilor.. Și în schimb primesc mai mult: încrederea lor, revelațiile, bucuria, micile secrete și trucurile și, cel mai important, dragostea lor. Secretul iubirii lor pure este simplu: sunt deschiși și cu inima simplă, iar pentru mine cea mai bună răsplată este zâmbetul lor vesel.

De ce fel de profesor are nevoie astăzi învățământul românesc?

Ceea ce este foarte interesant în activitatea de profesor este faptul că, deși și mie mi-au fost insuflate cunoștințe, nimeni nu m-a învățat să fiu profesor. Practica pedagogică este marea durere a noastră, tinerii care intrăm astăzi în sistem.  Poți să iei Titularizarea cu o notă mare, dar dacă nu ai făcut practică pedagogică la clasă, e foarte greu. Și pentru tine, dar și pentru copii. Poți să ai cunoștințe foarte multe, dar dacă nu știi cum să le transmiți, e totul în zadar…Liceul Pedagogic este un adevărat formator de oameni pregătiți pentru a preda la clasă.  Adevărații experți în educație nu sunt cei care stau după un calculator, dându-și cu părerea despre cât de nul este Liceul Pedagogic. Adevărații experți în educație sunt cei 237 000 de profesori, învățători și educatori, care știu că învățământul universitar nu oferă aceleași oportunități ca învățământul liceal.

Când am întrebat-o pe sora mea, studentă la PIPP ( ce a urmat acest drum în speranța că facultatea o va pregăti măcar pentru jumătate din ceea ce înseamnă cariera didactică ) s-a lovit de trista realitate…

Si-a dat seama că știa foarte puțin. Și a durut. Caietul educatoarei? Nu-l văzuse niciodată la practică. Caiet de observații asupra copiilor? Nici atât. Proiecte de activitate integrată? La practică a făcut doar proiecte pentru activități de sine stătătoare sub formă de tabel.

A fi educator în condiții moderne este dificil, deoarece nu sunt necesare doar cunoștințe și experiență cuprinzătoare, ci și o mare răbdare, fiind constant într-o căutare creativă și aducând ceva nou în muncă. Experiența pedagogică vine în etape – împreună cu experiența se formează un credo pedagogic, care se bazează pe dragostea pentru copii. Îmi văd sarcina nu în refacerea sau reeducarea copilului, ci în înțelegerea și acceptarea lui așa cum este, dezvoltarea, îmbogățirea personalității copilului cu cunoștințe, abilități, emoții și experiență de viață. Nu este întotdeauna ușor, dar caut, încerc, greșesc, lucrez pe mine și mă bucur de succes.

Elevii sunt în centrul universului nostru. Ne gândim la ei de la prima oră a dimineții și până când mergem la culcare. Ne pregătim lecțiile cu gândul la cum să-i facem să înțeleagă informația mai ușor, cum să o aplice în viața reală, cum să învețe de plăcere și cum să reușească la examene. Niciun plan personal nu este la fel de bine pregătit ca planul de lecție. Lecțiile pe care le aducem în fața elevilor noștri reprezintă tot ceea ce este mai bun în noi, profesorii.

Privesc cu groază ororile acestui sistem de învățământ, căci dacă vrei să faci puțin bine, ești călcat în picioare de mai-marii acestui sistem. Te lovești de viață, ai emoții, nu știi cum să-ți pregătești lecția ca să-ți iasă cât mai bine, pregătești materiale și cauți metode noi de învățare pentru a le facilita copiilor învățarea și ești doar un copil și totuși, ești cârpă de șters pe jos.

Singurul lucru care te face să continui este chiar sufletul inocent al acestor copii: “Doamna, vă iubim!”

În rest, doar stai și plângi în pumni, încercând să faci un viitor mai bun. Însă, la sfârșitul fiecărei zile de școală te privești în oglindă și vezi portretul dascălului visat și îți poți spune cu mândrie: Misiune îndeplinită! Continuă!

Eu am ales să fiu… „doamna”.

Semnat,

    o simplă elevă de la un liceu pedagogic.