Volunariatul sau darul misterios
Darul de a fi voluntar este minunat. De-a lungul timpului, participând la tot felul de activități și cunoscând atâtea tipologii umane, am realizat că majoiritatea pornim de la aeeași premisă – că este bine. Spunem că este lucru benefic, spunem că ajutăm pe cei din jurul nostru și că ne dezvoltă pe noi ca oameni și personalități, dar oare câți dintre noi conștientizăm și chiar gândim asta cu adevărat?
E o formalitate și un lucru cât se poate de clișeic să spui că faci voluntariat pentru binele societății. Deja nu mai este un secret că majoritatea tinerilor încep munca de voluntariat pentru diplome, deorece într-adevăr acestea au un rol crucial în dosarele noastre pentru facultăți. Însă, din punctul meu de vedere, unui tânăr ar trebui să i se aducă la cunoștință că este mai mult de atât. Înseamnă literalmente bucuria de a participa la aceste procese de binefacere, de a oferi celorlalți și totodată ție. Să ai o satisfacție deosebită pentru că ai realizat un lucru bun, ai învățat ceva și nu în cele din urmă ai rămas cu prieteni și amintiri.
Pentru asta, mi-am ales câteva ,,ajutoare”. Niște oameni care fac muncă voluntară cu drag suflet, activând în domenii diverse, de la smurd și fundații de voluntariat până la festivaluri și tabere pentru copii. Dacă nu ei și adevărata lor experiență, atunci cine și ce altceva mai poate convinge societatea tânără de importanța reală a volntariatului și beneficiile cu care acesta vine la pachet.
4 tineri obișnuiți au decis într-o oarecare zi să facă altceva cu viața lor, au decis să fie altfel, iar astăzi mi-au răspuns la câteva întrebări despre experiența lor ca voluntari.
Prima mea întrebare, deși inițial am gândit-o ca fiind banală, i-a pus pe voluntari în cea mai mare dificultate. ,,Ce înseamnă pentru tine activitatea de voluntariat?”. Mă așteptam la răspunsuri standard, pe care le-ar putea gândi oricine, fie că practică sau nu voluntariat, însă am fost plăcut surprinsă să văd că experiența și-a făcut magia, oferindu-le tinerilor atâtea perspective asupra acestui act.
,, A fost o gură de aer să merg la voluntariate, o pauza de la monotonia de zi cu zi. Deși am observat că în secret toată lumea urăște să își facă turele, mie îmi place să mă mândresc cu faptul că eu lucram cu drag, indiferent de ce aveam de făcut.”
,, Fac asta aproape zilnic de 8 luni, pot spune că voluntariatul a devenit pentru mine un stil de viață.”
,, Pentru mine activitatea a format un spațiu în care mă simt ca acasă. Pot să mă deconectez de la viața mea personală pentru a o ajuta pe a altora.”
Este de-a dreptul fascinant cum fiecare a adoptat o viziune diferită. Ai spune ca voluntariatul înseamnă un singur lucru, ceea ce scrie în dicționar, ceea ce auzi peste tot în jurul tău, acasă, la școală, la televizor, dar odată ce te-ai implicat într-o astfel de activitate, este imposibil să îl mai percepi la fel
După cum spuneam și mai devreme, toți ne apucăm de voluntariat din aceleași motive: nevoia de diplome, dorința de a cunoaște oameni noi, dorința de dezvoltare și alte chestii de genul acesta, dar niciunul dintre noi nu se întreabă de ce continuăm. Într-adevăr lucrurile menționate mai sus se întâmplă, dar nimeni nu te pregătește, de fapt, să le simți. Cunoști oameni, dar nici nu îți imaginezi ce impact au asupra ta, descoperi adevărate personalități, trăiești experiențe de viață pe care nu ai ocazia să le întâlnești în alte circumsanțe și mai presus de toate te identifici, afli ce pasiuni ai, ce aptitudini dobândești, dar și ce limite atingi.
Toate astea duc cumva la următoarea mea întrebare. ,,Ce îți oferă voluntariatul?”. Sinceră să fiu cred că acesta este și motivul pentru care continuăm, ceea ce ne oferă. Iar aici nu mă refer nicidecum la lucrurile materiale sau la avantaje de genul acces gratuit sau acces în locuri în care în mod normal ți-ar fi interzis să intrii. Mă refer la adevăratele câștiguri. Este de-a dreptul fantastic să te conectezi cu oameni cu care împărtășești aceleași interese și să simți că faci parte din ceva ce contează. Să știi că oricât de mic ai fi într-o lume atât de mare munca ta a reprezentat și a însemnat ceva real. Ai oferit din puținul tău, așteptând în schimb nimic mai mult decât amintiri frumoase de care sa nu poți despărți vreodată.
,, Voluntariatul mi-a arătat un domeniu minunat, acela al eroilor și sunt recunoscătoare că pot și eu să ,,lucrez” printre ei. Totodată, mi-a oferit șansa de a vedea viața cu alți ochi, înțelegând importanța ei și ocazia de, poate, a o salva pe a altcuiva.”
,, Ce mi-a oferit mie voluntariatul sunt cele mai frumoase amintiri și o să povestesc cu drag toată viața ce am trăit fiind voluntar.”
,, Bucuria de a fi voluntar și de a ajuta alte persoane, ajuntându-te în același timp și pe tine, depășește orice câștig material.”
,, Distracția de la festivaluri în sine nu se compară cu sentimentul pe care îl ai când contribui la organizarea lui. Voluntariatul mi-a oferit prieteni pe care îi voi purta mereu în suflet pentru că au contribuit la dezvoltarea mea și amintiri pe care le-aș împărtăși în fiecare zi cu cineva.”
Atâtea cuvinte frumoase spuse despre munca de voluntar, însă marea mea curiozitate a fost dacă totuși ei consideră că voluntariatul este făcut pentru toată lumea. Cum nimeni nu ne pregătește pentru ce va urma să simțim, nimeni nu pregătește nici pentru toate greutățile care apar inevitabil. Comunicarea nu e ușoară, munca fizică care uneori te epuizează nu-i deloc floare la ureche, cum de altfel nici condițiile nu-s întotdeauna cele mai plăcute, doua dintre voluntarele noastre mărturisindu-ne provocările de a dormi în cort sau pur și simplu în aer liber.
,, Să fii voluntar este foarte interesant și e o super experiență, dar doar dacă ești capabil să faci chestia asta. Trebuie să îți asumi de la bun început că nu va fi ușor.”
Altă părere, puțin mai încurajatoare ne spune că ,, Toată lumea ar trebui să participe voluntar la diferite activități, însă nu toată lumea e potrivită pentru un singur domeniu. Fiecare om are menirea lui, fiecare este special în felul lui, iar astfel trebuie să ne punem în valoare calitățile în funcție de mediul în care ne potrivim.” Rămâne, deci, la latitudinea voastră… Este sau nu voluntariatul pentru toată lumea?
Totuși îmi voi permite să-mi dau cu parerea. Munca de voluntar nu e ușoară, dar cum îmi place mie să spun, este un dar, un dar pe care trebuie să știi să-l prețuiești și să-l pui în valoare. Este ca o carte primită cadou de Crăciun de la parinții tăi. Te bucuri și le mulțumești pentru ea, dar dacă nu încerci măcar să o citești, va rămâne prăfuită undeva pe un raft înalt al camerei tale. Nu vei fi avut niciodată ocazia să aflii ce avea de oferit. Dar daca îi vei da o șansă și o vei citi din scoarță în scoarță, cine știe ce lucruri nemaipomenite vei descoperi?