Cuscrii din Tirana – un nou spectacol ce are să va dea pe spate
O piesă de Michalis Reppas și Thanasis Papathanasiou, tradusă de Elena Lazăr și regizată de Dragoș Câmpan își va avea debutul în Ploiești sâmbătă, 7 octombrie, ora 18:30 în sala Teatrului ,,Toma Caragiu”.
Un mic rezumat al piesei:
Peni și Lykourgos sunt un cuplu bogat stabilit într-un oraș din centrul Greciei. Principala lor preocupare este ca fiica lor Liza, plecată pentru studii la Londra, să se mărite cu un soț bun și prosper. Vecinii lor, înstăriți de asemenea, sunt Polina, sora lui Peni, și soțul ei, Vasilis.
Cu câteva zile înainte de Paște, Liza sosește din Anglia cu partenerul ei, Alfred, un tânăr student londonez, pe care vrea să îl prezinte părinților. Întreagă familie este entuziasmată de viitorul mire, pe care îl consideră un lord bogat, însă lucrurile se complică atunci când familia află că Alfred nu este englez, ci albanez. O serie de evenimente și momente comice se declanșează, atunci când părinții mirelui, Klampeta și Boukouran, întră în scena.
Vă așteptăm să vă alăturați aventurii grecești alături de Cristina Moldoveanu (Peni), lon Radu Burlan (Lykourgos), Theodora Sandu (Liza), Otilia Pătrașcu (Polina), Adrian Ancuța (Vasilis), Dragoș-Maxim Galban (Alfred), Dragoș Câmpan (Pantelis), Karl Baker (Boukouran), Loana Farcaș (Klampeta) și mulți alții.
Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta de peste 14 ani.