Buget de aproape 3 milioane de lei, în 2025, la Ploiești pentru finanțarea proiectelor ONG-urilor
Consiliul Local Ploiești a dezbătut luni alocarea unui buget considerabil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor nonprofit, în conformitate cu prevederile Legii 350/2005. Pentru anul 2025, municipalitatea a prevăzut suma de 2.847.221,8 lei, destinată organizațiilor neguvernamentale care desfășoară activități de interes local.
Fondurile vor fi împărțite în mod egal între cinci domenii prioritare:
- Social și incluziune socială – 569.444,36 lei
- Educație și cultură – 569.444,36 lei
- Sport de masă și sport de performanță – 569.444,36 lei
- Sănătate și protecția mediului – 569.444,36 lei
- Tineret – 569.444,36 lei
Valoarea finanțării nerambursabile variază în funcție de tipul aplicantului. Astfel, persoanele juridice pot primi între 10.000 și 150.000 de lei pentru un proiect, în timp ce persoanele fizice pot accesa sume cuprinse între 5.000 și 50.000 de lei. Pentru ONG-urile nou-înființate (cu o vechime de cel mult doi ani), valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 30.000 de lei.
Potrivit proiectului de hotărâre, selecția beneficiarilor se va face prin procedură publică, evaluarea urmând să fie realizată de comisii desemnate prin dispoziția primarului municipiului Ploiești. Toate proiectele selectate trebuie să fie implementate până la data de 30 noiembrie 2025, conform calendarului propus în Ghidul solicitantului.