Bacalaureat 2030: Religia intră în rândul disciplinelor opționale
Începând cu generația care intră în clasa a VIII-a în toamna acestui an, examenul de Bacalaureat va avea o structură complet revizuită. Schimbările vizează atât probele orale, cât și pe cele scrise, iar printre noutățile importante se numără introducerea religiei ca disciplină opțională și eliminarea celei de-a treia probe scrise din calculul mediei finale.
Trei probe orale obligatorii
Noua formulă prevede susținerea a trei probe orale:
- Comunicare în limba română
- Competențe lingvistice în două limbi străine (în loc de una, cum este în prezent)
- Competențe digitale
Modificări la probele scrise
Deși rămân în număr de trei, probele scrise suferă modificări importante:
- Limba română – probă scrisă obligatorie
- Proba scrisă a profilului – cu o disciplină obligatorie și una la alegere
- Proba scrisă din profilul complementar (opus) – se susține în timpul anului școlar, nu se notează și primește doar calificativul „admis” sau „respins”
Această ultimă probă include discipline dintr-o listă extinsă de șapte materii, printre care a fost introdusă, pentru prima dată, religia. Deși este o probă scrisă, aceasta nu influențează media finală, ci are rolul de a verifica deschiderea intelectuală a elevului către alte domenii.
Exemple pe profiluri
La real, proba de profil include matematica (obligatoriu) și o disciplină la alegere: informatică, fizică, chimie sau biologie, cel mai probabil cu cerințe scurte și punctaje mici.
La uman, pe lângă istorie (obligatorie), elevii pot alege o altă disciplină umanistă, inclusiv religia.
Condiții pentru promovare
Pentru obținerea diplomei de Bacalaureat, candidații trebuie:
- să fie prezenți la toate probele orale
- să obțină calificativul „admis” la proba din profilul complementar
- să aibă minimum media 6 la cele două probe scrise principale
Profesorul universitar Ovidiu Pânișoară atrage atenția, potrivit Pro TV, asupra lipsei de transparență în fundamentarea noii structuri:
„Întrebarea mea este simplă: pe baza cărui studiu s-au făcut aceste reglementări? Schimbarea poate fi benefică, dar trebuie justificată printr-o analiză reală a sistemului.”