Noutati|

Elevii și studenții, oaspeți speciali la Curtea de Apel Ploiești de Ziua Justiției

Cu prilejul Zilei Justiției, Curtea de Apel Ploiești a organizat vineri un eveniment dedicat tinerilor, oferindu-le acestora ocazia de a descoperi Palatul de Justiție dintr-o perspectivă educativă și interactivă. Programul a inclus un tur ghidat al clădirii, o expoziție de artă tematică, un atelier muzical și vizite în sălile de judecată.

Evenimentul a debutat în impozanta Sală a Pașilor Pierduți, unde participanții au fost întâmpinați de organizatori. Elevii de vârstă mică s-au implicat într-un atelier muzical organizat în colaborare cu Filarmonica „Paul Constantinescu”, în timp ce liceenii și studenții au fost invitați să participe la o simulare de proces, având de soluționat un caz legat de emiterea unui ordin de protecție.

Un punct de atracție l-a reprezentat expoziția de pictură cu tema „Justiția prin ochii copiilor – Dreptate, echitate, imparțialitate și umanitate”, realizată de elevii Centrului Educațional After School „Micul Picasso”. Lucrările selecționate vor rămâne expuse permanent în camera dedicată audierii minorilor din incinta instanței.

La finalul vizitei, copiii au fost răsplătiți cu diplome de participare, mici premii simbolice și baloane, atmosfera festivă încheindu-se cu lansarea acestora în aer, într-un moment încărcat de emoție și entuziasm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close Search Window