CASA DE CULTURĂ ,,I. L. CARAGIALE’’ PLOIEȘTI ONOREAZĂ ZIUA INTERNAȚIONALĂ A DREPTURILOR OMULUI
Pe data de 10 decembrie 2024, s-au împlinit 76 de ani de la adoptarea uneia dintre cele mai importante promisiuni la nivel global: Declarația Universală a Drepturilor Omului.
,,Fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi libertăţile proclamate în prezenta Declaraţie fără nici un fel de deosebire ca, de pildă, deosebirea de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine naţională sau socială, avere, naştere sau orice alte împrejurări’’ precizează legea actuală.
Casa de Cultură ,,Ion Luca Caragiale’’ a municipiului Ploiești a organizat, sub egida programului Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024, o activitate pentru tineri, cu tema ,,Our Rights, Our Future, Right Now’’. Pe 10 decembrie 2024, de la ora 17:30, Sala Meridian a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” a găzduit un atelier special, susținut de doamna avocat Ioana Pașniciuc. Acest atelier a fost conceput pentru a veni în întâmpinarea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 20 de ani, oferindu-le o experiență educativă valoroasă și practică.
„Proiectul are ca scop principal să educe tinerii ploieșteni în privința drepturilor fundamentale ale omului, promovând respectul pentru demnitatea umană, egalitate și justiție. Aceștia sunt motivați să participe la discuții deschise despre problemele legate de drepturile omului și să înțeleagă cum pot contribui la susținerea acestora în comunitățile lor. Participanții vor învăța tehnici și metode practice de a promova drepturile omului în mod activ și eficient, având un impact pozitiv asupra comunității”, au transmis organizatorii.