Violența și consumul de substanțe: Temele centrale ale săptămânii „Școala altfel”
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat că, în anul școlar 2025-2026, Săptămâna „Școala altfel” va include două teme obligatorii: prevenirea violenței și a consumului de substanțe. Potrivit acestuia, activitățile vor fi semi-structurate, urmând o direcție clară stabilită de minister.
„Ne dorim ca aceste teme să nu fie abordate aleatoriu, ci într-un mod organizat, cu obiective clare. Deși în fiecare an au loc numeroase activități pe aceste subiecte, vrem să creștem coerența și impactul lor”, a explicat ministrul.

Foto-credit: Păuna Ramona
Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” în anul școlar 2025–2026
În anul școlar 2025–2026, programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, pe parcursul a câte cinci zile lucrătoare consecutive, stabilite de fiecare unitate de învățământ în module distincte.
Până la data de 1 aprilie 2025, școlile au avut obligația de a comunica elevilor și părinților perioada aleasă pentru vacanța mobilă din februarie 2026, precum și programarea celor două inițiative educaționale.
Sursă: EduPedu