Târgul de Cariere le oferă ploieștenilor perspective noi
Organizatorii Târgului de Cariere din Ploiești invită tinerii participanți să-și clarifice obiectivele profesionale pentru perioada următoare, la Palatul Culturii, în perioada 9-10 mai.
Evenimentul va pune accentul pe importanța atingerii unor scopuri care să transforme traseul profesional al tinerilor și se va derula, în ambele zile, între orele 11:00–18:00, respectiv 11:00–17:00.
Candidații și reprezentanții vor aborda, potrivit organizatorilor, subiecte precum oportunitățile profesionale, cultura organizațională, procesul de recrutare și mediul de lucru, dar își vor și împărtăși impresiile sau vor aranja interviuri viitoare.
La eveniment vor fi prezente companii din diverse domenii de activitate, precum: inginerie, producție și tehnică, auto și automotive, IT, servicii și BPO, logistică și transport, telecomunicații, comerț, marketing, comunicare, resurse umane sau finanțe-bănci.
Avantaje pentru candidați:
- oportunitatea de a descoperi tendințele actuale ale pieței muncii și de a fi la curent cu ultimele noutăți;
- interacțiunea față în față cu angajatori dintr-o varietate de domenii;
- șansa de evidențiere în fața angajatorilor încă din cadrul evenimentului;
- ocazia excelentă de a găsi jobul potrivit sau chiar de a obține poziția visată;
- accesul la stagii de practică și diverse programe de internship;
- răspunsuri imediate la întrebări;
- clarificare în detaliu în ceea ce presupune procesul de recrutare;
- aflarea informațiilor aprofundate despre domeniul de interes.
- testarea produselor și serviciilor companiilor prezente.
Avantaje pentru angajatori:
- crește vizibilitatea și prezența pe piața muncii;
- poziționare de top ca brand de angajator;
- ocazia de a interacționa direct cu un număr semnificativ de candidați;
- recrutarea personalului potrivit pentru posturile disponibile;
- promovarea valorilor companiei;
- stabilirea legăturilor directe și schimburilor de contacte cu alți angajatori și recruiteri;
- scurtarea duratei procesului de recrutare prin interacțiuni eficiente.
Sursă: targuldecariere.ro