Noutati|

Interviu cu tânărul ploieștean care a obținut punctaj maxim la Olimpiada de Informatică, calificându-se la etapa națională

Alexandru Dumitru are 16 ani și este elev în clasa a X-a, profilul matematică-informatică, la Colegiul Național ,,Ion Luca Caragiale’’, dar și elev în cadrul grupei de informatică a Centrului Județean de Excelență Prahova. Pe lângă informatică, Alexandru este pasionat de sporturi, cum ar fi: fotbalul și tenisul de masă, dar și de șah.

Acesta s-a calificat la etapa națională, în cadrul Olimpiadei de Informatică, cu punctaj maxim. Alexandru Dumitru a oferit, în exclusivitate, un interviu paginii de știri pentru tineret, ,,Ploieștiul Nostru’’:

  1. Cum ai descoperit pasiunea pentru informatică?

,,Nu aș spune că pasiunea mea a venit instant, la prima vedere cu acest domeniu. Am început să îndrăgesc informatica încetul cu încetul, pe măsură ce descopeream lucruri noi. Un factor care m-a făcut să îmi placă informatica a fost că, la început, nu mă descurcam deloc. Știam cel mai puţin din grupul celor care mergeau la olimpiadă, și asta cumva m-a ambiţionat să vreau să ajung printre cei mai buni.’’

  1. Cum reușești să-ţi separi timpul liber de învăţat?

,,Recunosc că nu reușesc foarte bine să-mi separ timpul liber de învăţat. Uneori, aleg una și o ignor pe cealaltă, așa că am unele zile în care lucrez mult și poate uit să mai ies să iau o gură de aer, dar și unele zile în care iau o pauză de la toate și încerc să mă refac, pentru a putea da randament maxim pe viitor.’’

  1. Ce presupune munca unui elev pentru a deveni olimpic? Și ce rol joacă profesorul în drumul către performanţă?

,,La început de drum, ai nevoie de multă muncă, și la fel de mult ai nevoie de îndrumare, de sfatul unui profesor care să îți explice ce greșești, să te ajute să corectezi și să îți arate ce să lucrezi. Este greu și să rămâi la acel nivel ridicat la care ai ajuns, pentru că strategia de lucru se schimbă. Dacă atunci când erai începător, oricât de puțin lucrai, progresai totuși, acum este nevoie de mult mai multă răbdare și de consecvență, pentru că progresul ia mai mult timp și se vede mai greu.’’

  1. Ce structură are Olimpiada de Informatică și cum ţi s-a părut anul acesta?

,,Olimpiada de Informatică poate fi considerată oarecum o probă practică, întrucât scrii niște programe pe calculator, pe care mai apoi le încarci pe un server care îți evaluează sursa și îți arată punctajul obținut, deci ai feedback live în timpul probei, ceea ce este super. Un alt lucru bun la Olimpiada de Informatică este imparțialitatea, întrucât punctarea se face automat, de către un calculator, eliminând posibilele erori umane ale profesorilor corectori. Anul acesta subiectele au fost echilibrate, de dificultate medie, dar au reușit totuși să departajeze elevii.’’

  1. Ce planuri de viitor ai?

,,Nu știu  exact să spun… Momentan încerc să mă axez pe ce pot să fac pentru a deveni mai bun în mod constant. Prefer să nu visez cu ochii deschiși la un viitor extraordinar, ci să îmi fac treaba mea acum, și sunt convins că restul se vor rezolva și voi avea parte de toate șansele pe care mi le pot dori.’’

  1. Ce dorești să le transmiţi tinerilor pasionaţi de acest domeniu?

,,Un vis fără țeluri rămâne doar un vis. Încearcă să îți stabilești mici obiective pe parcurs și ai răbdare! Nimic nu se obține peste noapte.’’

Îi mulțumim lui Alexandru pentru interviul acordat, îl felicităm pentru asemenea reușită și îi urăm mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close Search Window