Summitul Tinerilor 9, un alt eveniment de succes organizat de Capitala Tineretului
Aflat la cea de-a noua ediție, Summitul Tinerilor 9.0 a reunit, în perioada 16-20 octombrie, tinerii din toată țara pentru a participa la diverse activități menite să le dezvolte competențele și să le ofere ocazia de a se implica activ în comunitatea lor.
400 de tineri, dintre care peste 250 veniți din toate colțurile țării, au participat, la Ploiești, în cele 4 zile, la 33 de ateliere, 4 conferințe Summit Talks, cu invitați speciali, precum Rareș Voicu, Alex Jerpelea, Aluziva și Dragoș Pătraru. Printre discuțiile serioase au fost și o mulțime de momente de user experience, cu competiții sportive, provocări, un „safe space” pentru sănătate mintală, echipe de robotică și networking.
Iată cine a participat la deschiderea summit-ului:
- Daniel Nicodim – viceprimar al Municipiului Ploiești
- Mihaela Tătaru și Radu Simionescu – cei doi manageri ai programului Ploiești – Capitala Tineretului din România 2024
- Tudor Ogner (FTC), Mircea Meriacri (CTR) și Nicoleta Deliu-Pasol (BCR) – din partea Guvernanței programului Capitala Tineretului din România
- Alexandra Dobre – Director General în cadrul Ministerului Familiei Tineretului și Egalității de Șanse
- Rares Voicu – Președintele Forumului European de Tineret
Atelierele și activitățile au continuat pe tot parcursul weekendului, iar sâmbătă, 19 octombrie, Alina Eremia a susținut un concert special în fața Palatului Culturii din Ploiești.
Summitul Tinerilor 9 a fost organizat de către Guvernanța programului (Consiliul Tineretului din România, Federația Tinerilor din Cluj, PONT Group și Banca Comercial Română BCR), precum și Primăria Municipiului Ploiești, Fundația Județeană pentru Tineret Prahova și Asociația Eurospirit co-managerii ediției curente a programului.