Ștefan P3 lansează EP „Superstar”
Ștefan P3, tânărul senzație din Ploiești, urmează să lanseze noul lui EP „Superstar”. La doar 18 ani, acest rapper este la începutul unei cariere promițătoare, fiind plin de ambiție și determinare să-și urmeze visurile.
Ștefan P3, tânărul senzație din Ploiești, urmează să lanseze noul lui EP „Superstar”. La doar 18 ani, acest rapper este la începutul unei cariere promițătoare, fiind plin de ambiție și determinare să-și urmeze visurile.
Succesul lui Ștefan P3 nu este ceva nou, dat fiind că, în 2023, a urcat pe scena festivalului Saga din București, pe aeroportul ROMAERO, după ce a câștigat un concurs în mediul online. Deși viața de artist este solicitantă, acesta are timp să fie și redactor la ziarul „Actualitatea Prahoveană”, dar și elev în cadrul Colegiului Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești. Inspirat de pasiunea pentru scrierea versurilor, tânărul a creat prima sa piesă de rap acum șapte ani și a avut ocazia să o interpreteze în cadrul primei sale apariții pe scenă în 2018.
De atunci și până acum, artistul a avansat rapid, participând la diverse evenimente de mare impact, precum Hustle Festival 2022 din Azuga. În plus, a avut numeroase apariții de succes în cluburile din Ploiești, unde a impresionat publicul nu doar cu piesele sale care transmit mesaje puternice și bine gândite, ci și cu abilitatea sa remarcabilă de a face freestyle. Ștefan P3 urmează să urce pe scenă la Hustle Festival din nou în ziua de sâmbătă, 27 aprilie, la Costinești, împreună cu mulți alți artiști.
EP-ul artistului urmează să fie lansat vineri, 26 aprilie, și va conține 6 piese inedite, intitulate:
- „Superstar”
- „Orașu’ Meu”
- „Masacru”
- „Timp”
- „Strigă”
- „Lumina”
EP-ul poate fi pre-salvat pe Spotify, iTunes și alte platforme, dar va fi disponibil și în format fizic, pe CD.