Noutati|

Sunt femeile în siguranță în România? – Marșul Împreună pentru Siguranța Femeilor

Pe data de 22 octombrie 2023, la ora 15:00 se organizează ,,Marșul Împreună pentru Siguranță Femeilor” care are ca scop cererea finanțării programelor de prevenție și a serviciilor adecvate pentru supraviețuitoarele violenței de gen. Conform Legii nr. 217/2003, finanțarea acestor programe și servicii este obligatorie.

Dar ce înseamnă de fapt ,,violență domestică”?

Potrivit legii anterior precizate, art. 3 spune ,,În sensul prezentei legi, violența domestică înseamnă orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima. ”

Haideți să vedem și câteva numere: datele IGPR arată că, în 2022, au fost 90,174 de intervenții în cazuri de violență domestică, emitandu-se 12,972 de ordine de protecție provizorii, aceste numere reprezentând doar cazurile raportate. De asemenea școlile, universitățile și locurile de muncă joacă un rol semnificativ în crearea de spații în care actele de hărțuire, violență sexuală și discriminare sunt permise, iar când raportate, mușamalizate.

Victimele abuzului domestic ar trebui să aibă acces la servicii de suport care să fie adecvate nevoilor lor, să reprezinte un spațiu sigur și să le trateze cu demnitatea și respectul care li se cuvin.

Locațiile marșurilor:

-București: Piața Universității – Piața Victoriei; punct de pornire: Teatrul Național

-Brașov: Aula S Chiriacescu – Rectorat – Modarom; Piața Sfatului

-Cluj: Monumentul Momorandistilor; Bulevardul Eroilor

-Timișoara: Piața Sf. Gheorghe

TOATE marșurile vor începe duminică, 22 octombrie, la ora 15:00!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close Search Window