Reîncep înscrierile în programul „Școala Pentru Viață”
Ca la fiecare trei luni, asociația „Un Strop de Fericire” revine cu înscrieri pentru programul „Școala Pentru Viață”, un program special conceput pentru tineri, bazat pe dezvoltare personală și educație practică.
Prin intermediul unui program inovator care completează cunoștințele acumulate la școală, ȘPV urmărește să consolideze încrederea în sine și să dezvolte competențe esențiale pentru o viață independentă și pentru integrarea într-o piață a muncii modernă. Programul pune accent pe respectarea individualității fiecărui participant, descoperirea talentelor și valorilor proprii, precum și pe crearea de oportunități pentru exersare și experimentare.
Ce beneficii oferă programul „Școala Pentru Viață”?
- Dezvoltare personală: Tinerii își valorifică calitățile și cunoștințele, depășindu-și limitele prin activități interactive și experiențe variate de învățare.
- Orientare în carieră: Alături de mentorii noștri, experți în diverse domenii, tinerii explorează oportunități de carieră și învață cum să își valorifice aptitudinile în contextul actual al pieței muncii.
- Învățare practică și prin metode nonformale: Creăm oportunități de învățare practică, bazate pe joc, activități dinamice și interactive.
- Voluntariat: Oferim tinerilor șansa de a contribui la comunitate.
- Comunitate: Un grup de tineri cu interese comune, alături de care tinerii cresc, dezvoltând prietenii noi.
Principalele teme abordate în acest program sunt: educație financiară, antreprenoriat, cetățenie activă și instrumente de acțiune, educație de mediu, leadership, cum să îți construiești un CV și cum se desfășoară un interviu de angajare, public speaking, orientare în carieră, noțiuni digitale și STEAM (science, technology, engineering, arts and mathematics).
Programul durează minim 6 luni și presupune participarea la toate cele 12 teme. ȘPV se adresează tinerilor de liceu, cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, care sunt dornici să facă parte dintr-o comunitate de tineri motivați și dornici de cunoaștere.
Iată cum arată un exmeplu de program săptămânal în cadrul programului:
Formularul de înscriere din această perioada se va închide pe data de 29 august. Link-ul este acesta: (Formular), dar poate fi găsit și pe pagina de Instagram a asociației, @unstropdefericire.