Noutati|

Radu Simionescu, manager al programului „Ploiești, Capitala Tineretului din România, 2024”, își încheie activitatea de consilier local

ÎMPREUNĂ scriem istoria comunității noastre” – idealul după care se ghidează zilnic Radu Simionescu, una dintre cele mai implicate persoane în buna dezvoltare a Ploieștiului. O frază care descrie perfect modul în care fiecare contribuție, fie ea mică sau mare, modelează societatea în care trăim. Pentru unul dintre cei mai dedicați consilieri, această frază nu a fost doar un motto, ci o misiune de viață.

Manager al proiectului „Ploiești, Capitala Tineretului, 2024”, președinte al Asociației Eurospirit și membru fondator al Fundației Județene pentru Tineret Prahova, Radu Simionescu și-a lăsat semnificativ amprenta asupra evoluției orașului. Unul dintre domeniile sale de suflet în care acesta a adus plus valoare este ecosistemul de tineret, dezvoltând o mulțime de evenimente, proiecte și inițiative destinate noii generații.

Joi seara, însă, liberalul a renunțat la mandatul său în Consiliul Local Ploiești, obținut pe poziția a doua la alegerile din 9 iunie 2024. Vestea a fost transmisă chiar de Radu Simionescu în cadrul unei postări pe rețelele de socializare:

Acum 4 ani am câștigat primul meu mandat de consilier local. A fost o onoare să-mi slujesc orașul și să avansez în lista aleșilor PNL de pe poziția 3, la alegerile din 2020, pe poziția 2 la alegerile din 2024.

În 2020, am promis că voi reda tinerilor speranța de a crede în Ploiești.

Astăzi, Ploieștiul are:

  • primul centru de tineret privat,
  • o Strategie de Tineret – în lucru – care va fi supusă votului Consiliului Local până la finalul anului și
  • Ploiești este Capitala Tineretului din România.

Împreună cu tinerii minunați ai Ploieștiului, am co-creat și participat la peste 600 de evenimente (mai mici sau mai mari) în ultimii 2 ani. Proiecte care au avut impact, pentru că au fost dezvoltate de tineri, cu tineri și pentru tineri!

Am decis să nu mai continui în Consiliul Local viitor. Cu toate acestea, voi rămâne un adept al valorilor și principiilor liberale, valori și principii care m-au format omul de azi.

Sper ca noii aleși să dea dovadă de înțelepciune, să continue munca începută și să fie deschiși către susținerea domeniului de tineret.

În următoarea perioadă mă voi dedica proiectelor mele de suflet și dezvoltării de noi concepte pentru viitor.

Ploieștiul este Capitala Tineretului din România și poate fi Capitală Europeană de Tineret!

Cred în tinerii ploieșteni și în puterea noastră de a schimba lucrurile.

ÎMPREUNĂ scriem istoria comunității noastre!”, declară Radu Simionescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close Search Window