Cel puțin patru pui de cățel, abandonați în nordul Ploieștiului
Din ce în ce mai mulți pui de cățel sunt abandonați într-o parcare din zona Ploiești Nord. Alarmați, localnicii contribuie de la o vreme la îngrijirea temporară a acestora, oferindu-le hrană și improvizându-le un adăpost.
Acum câteva săptămâni, trei cățeluși au fost găsiți flămânzi și fără adăpost în parcarea unui bloc din zona de nord a municipiului Ploiești. Locuitorii s-au mobilizat rapid, reușind să le asigure hrană și un loc sigur. Sâmbătă, însă, au descoperit încă un pui abandonat în același loc, de această dată mult mai mic ca vârstă.
Localnicii suspectează că animalele sunt abandonate intenționat în acel loc, ceea ce sugerează o practică repetată. Potrivit legislației în vigoare, abandonul animalelor este o infracțiune pedepsită cu amenzi și, în anumite cazuri, chiar cu răspundere penală.
Locuitorii lansează un apel urgent către iubitorii de animale pentru a adopta sau prelua cățeii, precizând că aceștia pot fi transportați și în localitățile din apropierea Ploieștiului.
„Vă rog din suflet să distribuiți, adoptați sau preluați dacă puteți! Pot fi aduși în orice localitate în apropiere de Ploiești”- scrie pe social media o iubitoare de animale.
Surse, foto-credit: Facebook / Iuliana Ionescu; Actualitatea Prahoveană