Noutati|

Public Speaking : Cum putem să ne dezvoltăm abilități de public speaking?

Cu toții știm ce înseamnă public speaking : abilitatea de a vorbi clar și răspicat cu ușurință în fața unui public, fără a ne emoționa. Este o abilitate apreciată și dorită, mai ales pentru că ne ajută să comunicăm mai ușor și impune o notă de autoritate inegalabilă. Cu toate acestea, nu mulți știu cum să-și dezvolte această abilitate, de aceea informarea este un elemnt cheie.

Un sfat folositor care nu trebuie ignorat este pregătirea unui discurs bun, care dezvoltă în totalitate subiectul discuției, fără a omite informații importante. Acesta trebuie să fie interesant, într-un limbaj formal și cunoscut de audiență, dar și să poată capta atenția ascultătorilor. Poți exersa discursul de câte ori este nevoie pentru a-l învăța. Desigur, este necesar să fii familiarizat în totalitate cu subiectul care trebuie prezentat și să explici clar ceea ce presupune.

Frica de a vorbi în public este un obstacol major în public speaking. Cele mai ușoare metode de a o învinge sunt:

  1. Începe cu discursuri scurte. Încearcă să le prezinți într-un cadru cât mai apropiat de realitate.
  2. Cunoaște bine subiectul pe care îl prezinți. De preferat, alege unul cu care ești deja familiarizat sau unul care te pasionează.
  3. Organizează-ți discursul în cel mai ușor mod posibil pentru a ajuta la prezentarea acestuia.
  4. Urmărește alte persoane care sunt mai experimentate în public speaking.
  5. Cunoaște-ți audiența. Te va ajuta să te simți mai în largul tău, iar discursul va fi cu siguranță înțeles de toți ascultătorii.
  6. Zâmbește. Oamenii apreciază lumea deschisă, iar un zâmbet în timpul prezentării va fi o dovadă clară că ai încredere în prezentarea ta.

Ceea ce este semnificativ în public speaking este să-ți păstrezi calmul pe parcursul prezentării. Pentru a susține o prezentare bună în fața unui public trebuie să fii relaxat, deoarece atunci când ești liniștit și calm te poți concentra mai bine asupra sa. Un exercițiu bun este să rogi pe cineva să îți pună cât mai multe întrebări despre subiectul ales și să răspunzi ca și cum ai fi cel mai bun în domeniu. Vei căpăta mai multă încredere în tine și te vei simți mai stăpân pe cunoștințele tale.

Un alt mod de a reduce frica de a vorbi în public este să îți schimbi gândirea despre audiență. Încetează să crezi că audiența este pentru a te evalua, ci gândește-te că porți o discuție normală cu cineva cunoscut pe tema prezentării. Cu siguranță că poți vorbi și despre tine pentru a ajuta ascultătorii să te cunoască mai bine. Înspre final, te vei simți de parcă ai creat conexiuni cu toată lumea din sală și ai terminat de prezentat un subiect interesant prietenilor tăi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close Search Window