Noutati|

Liceul Tehnologic „1 MAI” Ploiești lansează proiectul european ProMes – „Azi elev, mâine meseriaș”

Liceul Tehnologic „1 Mai” Ploiești implementează, în parteneriat cu Camera Franceză de Comerț, Industrie și Agricultură în România (CCIFER) și Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” Iași, proiectul ProMes – „Azi elev, mâine meseriaș”.

Proiectul se va derula în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 octombrie 2027 și urmărește creșterea calității, incluziunii și eficienței educației și a formării pentru piața muncii. Având o valoare totală de 2.463.814,30 lei, din care 81,38%, respectiv 2.005.269,09 lei, reprezintă cofinanțarea de la Uniunea Europeană, obiectivul general al proiectului constă în creșterea relevanței formării profesionale pentru 260 de elevi, prin organizarea a 310 stagii de practică la angajatori.

Printre obiectivele specifice ale programului se numără:

  • Îmbunătățirea pregătirii profesionale pentru elevi, prin plasarea acestora la stagiile de practică desfășurate de agenții economici, pentru ocupațiile corelate domeniului de formare;
  • Creșterea motivației și implicării elevilor prin acordarea de indemnizații pentru participarea la stagii și organizarea de competiții profesionale premiate;
  • Conștientizarea necesității de a corela instruirea cu cerințele pieței muncii, prin dezvoltarea unui sistem bidirecțional de informare între companii și unitățile de învățământ;
  • Îmbunătățirea nivelului de calificare pentru participanți, prin susținerea examenelor de certificare profesională.

ProMes promovează o educație incluzivă și introducerea sistemelor de formare duală, a sistemelor de ucenicie, punând accent pe validarea învățării non-formale și dezvoltarea competențelor-cheie, inclusiv a celor antreprenoriale și digitale.

Liceul Tehnologic „1 Mai” Ploiești își duce mai departe tradiția în formarea profesională a elevilor

Fondat în 1872, la nivel regional, ca prima Școală de Arte și Meserii, Liceul Tehnologic „1 Mai” Ploiești se deosebește prin istoria sa bogată în formarea și calificarea absolvenților pe diferite domenii de specializare.

„Parteneriatul în educație și pentru educație reprezintă un proces complex ce presupune cooperarea şi armonizarea unor categorii foarte diverse care (…) își propun țeluri comune: dezvoltarea, transferul şi implementarea de practici inovatoare, precum şi implementarea de iniţiative comune cu scopul promovării, cooperării, ȋnvăţării reciproce şi schimbului de experienţă la nivel instituțional”, transmite prof. Camelia Neacșu, director al liceului, printr-un comunicat de presă trimis redacției Ploieștiul Nostru.

Proiectul ProMes este cofinanțat prin Programul Național Educație și Ocupare 2021-2027, care își propune să  contribuie la o Europă mai socială și incluzivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close Search Window