Președintele Consiliului Județean al Elevilor Prahova a rămas repetent, decizie care a dus la demiterea sa din funcție
Alexandru Soare, elev la Liceul Teoretic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” și președinte al CJE Prahova până în data de 24.09.2024, a rămas repetent în anul școlar 2023-2024, din cauza acumulării numărului de 336 absențe, și este reînscris în clasa a X-a pentru anul școlar curent.
„În conformitate cu dispozițiile Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Național al Elevilor, aprobat prin OME nr. 5428/08.07.2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I”, tânărul este demis din funcția de președinte, decizia fiind adoptată de Consiliul Național al Elevilor, ca urmare a adresei înaintate de către directorul liceului.
„Fii vocea colegilor tăi!” este sloganul Consiliului Elevilor. Îndatorirea CJE este să lucreze cot la cot cu personalul implicat în procesul educațional, astfel încât să faciliteze buna desfășurare a activității școlare, fiind respectate și asigurate drepturile elevilor, însă pare că președintele acestei structuri absentează de la întrevederile cu profesorii de la liceu.