Ploieștiul caută să redevină capitala roboticii. Vineri începe cea mai mare competiție din România
Asociația Nație Prin Educație organizează, în perioada 14-16 martie 2025, Campionatul Național FIRST Tech Challenge România, la Pitești Arena. Cele mai bune 60 de echipe din toată țara vor concura cu roboții lor la evenimentul național, iar intrarea va fi liberă.
Competiția originară din SUA constă în proiectarea și programarea unui robot, desfășurându-se încă din 2016. Calificarea unei echipe de la un nivel al competiției la altul în competiția FIRST Tech Challenge poate fi obținută printr-un premiu câștigat pe teren (50%) sau acordat de către un juriu.
Ploieștiul are 4 echipe calificate la etapa națională: BraveBots și Ro2D2 , de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, alături de Eastern Foxes și InfO1 Robotics, de la Colegiul Național „I.L. Caragiale”.
Primul sezon în care s-a organizat o astfel de competiție în România a fost 2016-2017, anterior existând în țară o singură echipă, care participa la competiția internațională încă din sezonul 2011-2012. Numărul de echipe a crescut treptat de la primul sezon, când participau aproximativ 50 de echipe.
Partenerii competiției sunt: BRD Groupe, Dedeman, NEPI Rockcastle, Ministerul Educației, KLG Europe, Autonet, Arilog, Euroccoper, Municipiul Pitești și Rotary Pitești.
Surse: Wikipedia, Facebook – Nație Prin Educație, Instagram – natieprineducatie, Instagram – primăriaploiești
Surse foto: Instagram – primăriaploiești