Noutati|

Noi oportunități de sport în Prahova

Fundația Comunitară Prahova, cu spijinul OMV Petrom a inaugurat  terenul multisport din comuna Tinosu, Prahova. Acest teren este al treilea proiect susținut de companie, după amenajarea parcului construit în 2021 și a zonei împădurite cu sprijinul voluntarilor în 2019. Aceste investiții fac parte dintr-un lung parteneriat pentru dezvoltarea infrastructurii social-sportive cu ajutorul autorităților locale.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai OMV Petrom, autorități locale, precum și 60 de elevi de la Școala Gimnazială din comuna Tinosu, împreună cu cadrele didactice ce au luat parte la câteva momente speciale precum: Grupa 2010 Academia Petrolul a oferit un scurt moment demonstrativ de antrenament, arătând pasiunea și devotamentul pentru sport, iar elevii au fost invitați să se alăture antrenorilor și sportivilor pentru a se bucura de mini-traseele pregătite. Cel de-al doilea moment a fost reprezentat de o tombolă unde elevii au câștigat 15 biciclete meșterite de angajații OMV Petrom, plus tricouri FC Petrolul. Elevii au dat dovadă de sprijin colectiv, oferind un gând bun și un zâmbet elevilor câștigători la tombolă.

Inaugurarea unui loc pentru sport aduce multe beneficii pentru sănătate și pentru corp. Elevii din Tinosu vor învăța astfel ce este cu adevărat o echipă, vor lega prietenii și vor avea parte de adevărate lecții de viață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close Search Window