Noutati|

Doi elevi prahoveni sunt în lotul pentru Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială 

În perioada 16-19 mai 2025 s-a desfășurat Olimpiada Națională de Inteligență Artificială, găzduită de Universitatea din București.  

Elevii participanți au fost selectați în urma etapei județene din aprilie. Lotul județului Prahova a fost reprezentat de opt elevi de la Colegiile Naționale „Ion Luca Caragiale” și „Mihai Viteazul” din Ploiești. Dintre aceștia, trei au obținut medalii de argint si bronz, iar doi au fost selectați pentru lotul național lărgit. Astfel, aceștia au șansa ca, după baraj, să participe la etapa internațională care se va desfășura în august, în China. 

Premiile obținute de elevii pregătiți de doamna profesor Luminița Rîpeanu, la clasa a X-a M3 de la CNMV Ploiești: 

  • Sara-Elena Savu a fost medaliată cu bronz.  
  • Andrei-Valentin Burlacu și Ioana-Claudia Dinulescu au obținut argintul, respectiv bronzul, dar și rezultate care i-au trimis în lotul național lărgit. 

Competiția a fost organizată cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării și al Uniunii Profesorilor de Informatică din România.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close Search Window