Noaptea Cercetătorilor Europeni la Ploiești
Pe 26 septembrie, între orele 17:00 și 22:00, Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești va găzdui Noaptea Cercetătorilor Europeni, un eveniment dedicat tuturor celor pasionați de știință, dar și publicului larg, de toate vârstele. Accesul este liber, iar activitățile sunt concepute pentru a încuraja curiozitatea, descoperirea și implicarea în domeniul științific.

Participanții vor putea descoperi știința prin ateliere interactive, demonstrații și activități variate. Vizitatorii vor avea ocazia să exploreze colecții din domenii precum vertebrate, entomologie, botanică, mineralogie, paleontologie, precum și preparate umede sau malacologie.
În program sunt incluse și ateliere moderne dedicate tehnologiei, precum robotică și imprimare 3D, dar și un atelier de antropologie, ce pune accent pe tradiții și măști populare.
Evenimentul este organizat de Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova, în colaborare cu mai mulți parteneri: Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române, echipa de robotică RO2D2 de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești, echipa Eastern Foxes de la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești și Clubul de Științe Fusion, tot din cadrul aceluiași colegiu.


