Naționala FTC, o oportunitate pentru tinerii pasionați de robotică și STEAM
Etapa naţională a campionatului de robotică ,,First Tech Challenge’’ are loc în acest perioada 22-24 Martie la Iași, la centrul Agora. Primele 60 de echipe calificate din toată țara, dintre cele peste 200 care s-au înscris și au participat la etapele regionale, concurează pentru a se califica la campionatul mondial din Houston, SUA. Dintre acestea, doar 4 vor merge cu siguranţă în SUA.
Echipele de elevi iau parte la o experiență de învățare prin colaborare, care presupune meciuri, dar și demonstrații cu roboți după luni dedicate etapelor de construcție, proiectare, testare, echipe care formează alianțe, spectacole ale galeriilor, mentorat, pitching și marketing, premii diverse precum cel mai bun design sau cea mai fair-play echipă. România este una dintre cele puternice prezențe din campionat, având deja câteva premii în palmares. Cea mai importantă distincție a fost cea din 2022, când o echipă din Arad a fost prima din afara SUA care a primit titlul de campioană mondială.
Fiecare ediție are o tematică. Anul trecut campionatul s-a desfășurat sub sloganul Energize, liceenii fiind încurajați să inoveze și să devină promotorii unor energii ale viitorului. Sezonul acesta tema se referă la cum pot impacta domeniile STEM arta și creativitatea și cum pot fi încurajați tinerii să proiecteze o lume a posibilităților fără limite, sub umbrela FIRST In Show.