Noutati|

Libertate

Într-o lume care încă duce în spate traumele unui regim comunist, într-o lume umbrită de mentalități învechite și incorecte, oamenii cer dreptate și justificări. Cei care ies la suprafață sunt cei care dau glas poveștilor reale, cei care dezvaluie adevăruri și cei care fac înțeleasă durerea de atunci.

Un regim comunist a distrus și a metamorfozat o întreagă societate și mult a mai durat până când poporul a întors armele împotriva acestori nedreptăți. Oameni mici – de la ei a pornit totul, oameni care obosiseră să mai supraviețuiască în această fortăreața unde toată puterea se afla la el, dictatorul.

Își doreau să trăiască și să simtă cum e viața în propriile mâini și necontrolotă de nimeni altcineva. Revolția a fost punctul culminant, momentul în care concetățenii români au ajuns la saturație și au înfăptuit schimbarea. O mișcare atât de puternică avea să le aducă românilor ceea ce numim acum și ceea ce ni se cuvine, de fapt, libertatea. Dar oare a fost înțeles corect conceptul?

„Românii și-au luat multe libertăți și au obținut ceea ce și-au dorit. Însă mi se pare revoltător ca astăzi să aud voci care fie sunt nostalgice, fie spun «na fost chiar așa ». Oamenii au ieșit în stradă în număr mare pentru că și-au strigat libertatea. Aveam nevoie de asta și pentru că trăiam într-o lume atât de închisă. Dar azi mi se pare că, de fapt, libertatea înseamnă mai mult decât a nu-ți jena aproapele, a nu-l deranja. Sunt speriat puțin de felul în care interpretăm, foarte larg, această libertate de a face orice. Nu poți să faci chiar orice”, conchide Tudor Giurgiu, regizorul filmului despre care vreau să vă vorbesc.

Libertate este un film românesc regizat de Tudor Giurgiu, care a avut premiera în 2023. Prezentat în avanpremieră la Festivalul de film de la Sarajevo, el a primit Premiul Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă. Sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 18:30, regizorul, dar și o parte dintre actori vin la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești pentru o proiecție specială filmului.

Inspirată din fapte reale, capodopera cinematografică a lui Tudor Girgiu vorbește despre haosul de la 1989 și despre cine a preluat puterea. Scoate la iveală o poveste mai puțin cunoscută și vrea să facă oamenii conștienți de ceea ce s-a întamplat, de fapt. Acțiunea se desfășoară la Sibiu. În timpul protestelor din decembrie o unitate de miliție devine ținta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare între soldați, milițieni, securiști și civili. Acuzați de a fi teroriști, aceștia din urmă sunt luați și ținuți ostatici într-o piscină dezafectată timp de mai bine de 30 de zile.

Haosul și ceea ce s-a întâmplat atunci a avut desigur repercusiuni în societatea care a luat „naștere” în următorii ani. După cum spuneam încă purtăm urmele acelui regim, încă au loc nedreptăți și încă ne luptăm cu noi înșine.

Suntem o țară cu un caracter democratic, o țară unde oameni au murit pentru liberate, dar din păcate, după ce am obținut-o am făcut un oarecare abuz de putere și nu am știut să gestionăm încă de la început situația în care ne aflam. Nici nu  mai aducem în discuție căile prin care am obținut libertatea. Revoluția a fost unul dintre cele mai sângeroase evenimente din istoria noastră. Iar dacă acum lucrurile nu merg excepțional, ar trebui să fim conștienți de cauza care se află și acolo, în acele zile negre. „Din păcate, am pornit strâmb. Dar la vremea respectivă nu ne-am dat seama. Acum, când mă uit la simulacrul ăsta de proces care i s-a intentat lui Ceaușescu, felul în care a fost executat, mie mi se face jenă și am un sentiment de (…) pe cât eram de bucuros la 17 ani, când vedeam și eram foarte bucuros că s-a încheiat totul. Nu poți cumva să naști o democrație și o structură pe cu totul alte principii când tu pornești în felul ăsta.” mai spune regizorul.

Un film curajos.  Un film care pune în lumină adevărul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close Search Window