INTERVIU CU DRAGOȘ PĂTRARU!

În cadrul Summitului Tinerilor 9, desfășurat în Ploiești – Capitala Tineretului din România 2024, invitatul Dragoș Pătraru a acordat, în exclusivitate, un interviu paginii de știri pentru tineret, „Ploieştiul Nostru”.

1. Cum v-ați simțit la Summitul Tinerilor din Ploiești, Capitala Tineretului din România, 2024?

„Super! Tinerii au avut întrebări bune, iar invitația am acceptat-o cu ochii închiși, mai ales că-i acasă. Dacă nu încercăm să construim oameni buni acasă, atunci unde? Eu am mare încredere în tineri că vor vrea să facă lucrurile altfel și că vor avea curaj să facă asta!”

2. Care este scopul emisiunii Starea Nației?

„Scopul emisiunii Starea Nației nu este umorul, așa cum greșit văd unii, ci ca prin folosirea uneltelor puse la dispoziție de umor, să sancționăm derapajele de la democrație, abuzul de putere și să contribuim la democrație, să o apărăm și să-i educăm pe oameni. Îndeplinim cele trei funcții ale presei: îi informăm, îi educăm pe oameni, încercând să facem asta printr-un mod în care să asigure și funcția de distracție, de entertainment pentru public, fiind și o platformă echidistantă pentru dezbateri atunci când ele au loc, reprezentând cea de-a patra funcție, învățată la facultate.”

3. Jurnalist, prezentator TV și scriitor! Care a fost cea mai mare provocare pe care ați întâmpinat-o până acum?

„Depinde de context. De exemplu, acum 25 de ani, cea mai mare provocare pentru mine era când mă gândeam cum să fac în ultimele zile de salariu, deși și eu și soția mea munceam, pentru a drămui 10 lei și să luăm și pâine și pamperși. În contextul respectiv, asta părea cea mai mare provocare: cum să ne descurcăm cu banii. Pe măsură ce am înaintat în viață, ținând cont de context, provocările au fost cu totul altfel. Acum, cea mai mare problemă pe care o avem este să reușim, în continuare, să aducem oameni buni lângă noi, cu noi în echipă, care să înțeleagă valorile noastre și să încercam să dezvoltăm lucrul acesta pe care l-am făcut. Cea mai mare problemă a mea este că mi s-au terminat toți banii pentru hub-ul cultural, ne-am și împrumutat și dacă nu reușim, este foarte posibil să dăm faliment. Iată ce provocare va fi asta, dar ne vom reveni, deoarece atunci când profitul nu e un scop, ci doar mijlocul prin care încerci să faci lucruri bune pentru toți cei din jurul tău, totul devine mult mai simplu. În regulă, o luăm de la zero, ceea ce știm noi să facem, nu ne poate lua nimeni. Provocările și problemele diferă în funcție de context.”

4. La ce vă referiți prin hub cultural?

„Hub-ul nostru cultural prevede un spațiu, o grădină urbană, un padoc pentru cei care vin acolo cu animăluţele lor, dar și pentru cele pe care le salvăm și le îngrijim, o cantină socială, unde vor mânca, în fiecare zi, între 50 și 100 de copii. Sperăm să ne permitem acest lucru și să le oferim și consiliere. Noi vrem să facem lucrul acesta cu copiii care fac sport, dar cu siguranță că în funcție de cazurile pe care le întâmpinăm, o vom face și pentru ceilalți. Cred foarte mult în funcția educațională avută de sport și consider că sportul practicat din copilărie creează acele abilitați de care tinerii au nevoie să se descurce în viață și asta încercăm să facem. În interior, avem două scene, o scenă mai mare în prima sală, unde va fi și cafeneaua noastră, care rămâne și vegetarian, iar acesta e un mesaj educațional pe care îl transmitem și am educat foarte mulți oameni în această zonă a nutriției și a mâncatului mult mai sănătos, în ultimii ani. Vom avea o bibliotecă pe care o facem împreună cu specialiști, într-un mod unic, adică toate cărțile vor fi așezate pe domeniu, în ordinea dificultății de citire. Cărțile sunt sortate peste tot pe domenii, dar noi vom pune ordinea recomandată de citire pentru a putea să ai un proces care te conduce într-o zonă de cunoaștere favorabilă. Mai mult decât atât, le punem astfel încât să corespundă valorilor și viziunilor noastre despre lume, adică nu punem orice acolo.”

5. Având o vastă experiență în jurnalism, cum descrieți acest parcurs avut în România?

„E un proces. Nu trebuie să vedem evoluția presei precum urcatul pe scară, ci mai degrabă precum cățăratul într-un copac. Acest lucru înseamnă că avem pași în lateral, trebuie să mai coborâm puțin pentru a urca din nou și e un proces pe care trebuie să-l înțelegem, să fim înțelegători cu noi și cu oamenii. Publicul trebuie să fie și el înțelegător pentru că presa nu se construiește pe un sistem de presă care a fost vreodată în regulă, n-am avut așa ceva. După ani de întuneric, de comunism, e foarte greu să construiești un sistem, mai ales că el trebeuie să răspundă vitezei incredibile în care se mișcă lucrurile. Ideea de presă s-a transformat cu totul, ideea de interes public, putem să spunem, că în teorie, a rămas aceeași, dar iată cum ne raportăm la lucruri. Valorile încep să fie altele. Publicul trebuie să fie preocupat din ce în ce mai mult de teme precum criza climatică, lucruri care nu existau până atunci și cum se raportează presa la ele, în ce măsură respectă interesul public, al corporațiilor sau al guvernelor? Apoi, guvernele și-au dat mâna cu corporațiile. E foarte clar că Romania e țara muncii ieftine, iar eu, ca jurnalist, nu pot să mă pun în slujba corporațiilor criticându-i pe oameni că sunt leneși și nu vor să muncească. Nu! Trebuie să stau în fața oamenilor, având susținerea lor și să le spun corporațiilor că nu plătesc cât trebuie pe ora de lucru, într-o țară ca România, pentru priceperea oamenilor de aici și să nu permit acel discurs care vine și din partea guvernelor, miniștrilor, corporaţiilor că noi nu avem salarii mai mari pentru că suntem leneși și incompetenți. Iată, e o chestiune de repoziționare permanentă în slujba interesului public, având întotdeauna bună-credință.”

6. Ce sfaturi aveți pentru tinerii interesați de aceste domenii?

„Să facă lucruri! Să scrie, de exemplu! Eu am corectat ziare, într-un chioșc, timp de trei ani, pe parcursul liceului, lucram noaptea. Astfel, am ajuns la 18 ani cu o abilitate fantastică de a vedea greșelile în toate textele. Am realizat că vorbesc corect românește! Și în casă, părinții mei, țineau foarte mult la acest aspect, chiar dacă tatăl meu era un simplu strungar, dar copiii vorbesc așa cum aud acasă, chiar mai mult decât cum sunt învățați la școală. Dar am realizat că am dobândit abilitați excelente și că mi-am îmbogățit foarte mult vocabularul, că pot să fac lucruri în această meserie. Un exercițiu metodic potrivit acestei meserii! Așa îi sfătuiesc pe tinerii care vor și care ard pentru meseria aceasta, care este un mod de viață, deoarece jurnalismul presupune un stil de viață destul de dezordonat și plin de vicii, de multe ori, dar iți poți face treaba și fară lucrurile acestea care obișnuiau să fie moștenite în redacție. Acum, de când cu pandemia, unde s-a lucrat și de acasă, oamenii și-au dat seama că nu e nevoie să te îmbeți în fiecare seară, să fumezi și așa mai departe. Asta era o imagine a presei care a apus odată cu jurnaliștii mai în vârstă. Să facă lucruri, să scrie, să filmeze, să propună teme, reportaje, să meargă să se integreze în redacție! N-aveți idee cât de mare e nevoia de oameni serioși care să înțeleagă un text pe care-l citesc și care să poată să facă o simplă știre din acel text. Scrisul fară exericițiu nu există, jurnalismul fară exercițiul scrisului și fară exercițiul permanent de a te raporta la ceea ce se întâmplă în jurul tău. Trebuie să faci aceste lucruri și să muncești în fiecare zi, chiar și fără să ai satisfacția unei reușite precum publicarea articolului sau zeci de mii de vizualizări. Acum este foarte ușor să începi să devii jurnalist, atenție, jurnalist, nu influencer, nu creator de conținut, care n-au nicio legătură cu jurnalismul, deoarece trăim vremuri extraordinare pentru cei care vor să devină jurnaliști, marele avantaj fiind că poți să începi chiar pe cont propriu. Rămân însă la ideea că e nevoie de structura unei redacţii, de oameni de la care să înveți despre această meserie pentru că altfel durează mult mai mult!”