Noutati|

Interact Club Ploiești îi invită pe tineri la înscrieri!

Ce este mai exact Interact Club Ploiești?

Interact este o subdiviziune a organizației non-guvernamentale, non-profit Rotary, unde tinerii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani se pot înscrie. Interact este împărțit în mai multe districte, având România și Republica Moldova ca districtul 2241, unde aproape 3000 de membri sunt organizați în peste 90 de cluburi.

,,Service above self” este motto-ul Cluburilor Interact și are o semnificație specială : să servești mai presus de sine. Motto-ul este luat ca atare în club, oferindu-se șanse tinerilor de a lua parte la proiectele caritabile organizate de Cluburile Interact pe parcursul anului. Numai în anul trecut, cluburile din districtul 2241 au donat 640 000 de lei către diverse cauze caritabile.

Cluburile Interact sunt o comunitate unită, formată din tineri pasionați care vor să contribuie la binele comun și la schimbările din lumea tineretului.

Când sunt înscrierile?

Te poți înscrie accesând linkul de înscriere care este disponibil până pe data de 22 februarie. Apoi, în data de 24-25 februarie, se organizează interviuri pentru noii membrii ai clubului.

Nu rata șansa de a te alătura unei echipe cu o viziune și plină de determinare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close Search Window