Noutati|

5 medalii de aur la Concursul ,,Inernational Science and Inovation Fair 2024 pentru Colegiul National ,,Nichita Stănescu” Ploieşti

Numele proiectului.” EmpathyBOT – Al Powered Mental Health Tool” Elevii: Felicia-Cristina Dumitru (Team Leader) – clasa a XI-a A, Colegiul National “Grigore Moisil” Urziceni, Mihai-Daniel Mfinea – clasa a X-a I2, Colegiul National “Nichita Stănescu” Ploiesti, Andrei-Cosmin Mazilu – clasa a XI-a I3, Colegiul National “Nichita Stănescu” Ploiesti, Maria-Alexandra Petre

– clasa a X-a I2, Colegiul National “Nichita Stănescu” Ploiesti, Denisa-Maria Cristea – clasa a XII-a M1, Colegiul National “Mihai Viteazul” Ploiesti

Descrierea proiectului:

,,Intr-o lume în care tot mai multi oameni se confrunta cu afectiuni de natură psihologicã, iar accesul la sprijin specializat poate fi limitat de factori precum timpul sau resursele financiare, noi am venit cu o solutie inovatoare:

“EmpathyBOT – Al Powered Mental Health Tool”. Acest chatbot avansat, bazat pe inteligentã artificială, a fost conceput pentru a oferi sprijin emotional si pentru a îndeplini, într-o manierã accesibilă si prietenoasã, rolul unui psiholog virtual. EmpathyBOT nu doar că oferă o interactiune empaticã, dar este si disponibil oricând, gata sã asculte, sã sprijine si sã ghideze utilizatorii în momentele dificile, promovând sănătatea mintalã si bunastarea emotionala.”

Interviul:

1.Care a fost momentul tau preferat din concurs?

,,Momentul meu preferat din cadrul concursului a fost cel în care s-au decernat premiile speciale, iar numele proiectului nostru a fost anunțat. Emoția pe care am simțit-o atunci este greu de descris în cuvinte – a fost un amestec de bucurie, recunoștință și mândrie pentru munca depusă. Faptul că am obținut medalia de aur a fost deja o realizare care ne-a umplut de satisfacție, însă nu ne-am fi așteptat să câștigăm și Semi Grand Award.”

2.Cum te-ai pregătit pentru concurs?

,,Pregătirea pentru concurs a fost pentru mine o perioadă plină de emoții variate și provocări neașteptate. La început, aveam doar o idee generală despre proiect, însă nimic nu era concretizat.

Colaborarea în echipă și îndrumarea doamnei profesoare Oana Farcaș au fost esențiale pentru a transforma această idee într-un proiect complet, alături de materialele promoționale necesare. Am lucrat împreună, cu multă determinare, pentru a ne asigura că proiectul nostru va fi unul câștigător.”

3.Ai vreun sfat pentru cei care vor sa participe la concursuri internationale?

,,Fiecare dintre noi are o scânteie proprie. Trebuie doar să o găsim și să muncim pentru a deveni cea mai bună versiune a noastră. Pentru mine, competițiile internaționale au ajutat în procesul acesta. Prin intermediul competițiilor, descoperi oameni noi, culturi și mentalități diverse. Cred că fiecare dintre noi trebuie să încerce o astfel de experiență.”

4.Ce ai simtit cand ai aflat rezultatul?

,,Când am aflat rezultatul, am simțit o explozie de emoții. Chiar dacă nu a fost prima competiție la care am participat, pentru mine decernarea premiilor a constituit mereu un eveniment foarte încărcat emoțional. Combinația de mândrie și bucurie simțită în acel moment nu se compară cu nimic.”

5.Cum ți-ai gestionat emoțiile în timpul concursului ?

,,Nefiind prima competiție la care am participat, am știut cum decurg lucrurile. Totuși, întotdeauna există emoții în ziua cu jurizarea și în ziua ceremoniei de premiere. Este foarte important să rămâi calm și să te gândești: „Am ajuns până aici. Trebuie să demonstrez că tot efortul a meritat”.”

Numele proiectului: EmpathyBOT – AI Powered Mental Health Tool

Elevii:

– Felicia-Cristina Dumitru (Team Leader) – clasa a XI-a A, Colegiul Național “Grigore Moisil” Urziceni

– ⁠Mihai-Daniel Mîinea – clasa a X-a I2, Colegiul Național “Nichita Stănescu” Ploiești

– ⁠Andrei-Cosmin Mazîlu – clasa a XI-a I3, Colegiul Național “Nichita Stănescu” Ploiesti

– ⁠Maria-Alexandra Petre – clasa a X-a I2, Colegiul National “Nichita Stănescu” Ploiești

– ⁠Denisa-Maria Cristea – clasa a XII-a M1, Colegiul Național “Mihai Viteazul” Ploieşti

Ivan Maria :

Numele proiectului: “HexMathUp IPv6 Subnetting – Advanced

Mathematical 3.0”

Elevi: Ivan Maria Alexandra- Colegiul National Nichita Stanescu

Dumitru Felicia Cristina- Colegiul National Grigore Moisil Urziceni

Paun David Gabriel-Colegiul National Nichita Stanescu

Martin Giulia Stefania-Colegiul National Nichita Stanescu

Federico Diaconescu-Colegiul National Nichita Stanescu.

Mentori: Farcas Mariana Oana, Oprina Carmen, Florea Cosmin Alexandru

Descrierea proiectului:

,,Proiectul nostru, “HexMathUp IPv6 Subnetting – Advanced

Mathematical 3.0” se axeazã pe dezvoltarea unei metode de calcul matematic pentru a simplifica identificarea subretelelor IPv6. Prin utilizarea unor algoritmi eficienti, metoda permite determinarea rapidã si precisã a acestora.”

Interviu :

1.Care a fost momentul tau preferat din concurs?

,,Momentul meu preferat a fost deschiderea evenimentului, când sala era plină de oameni veniți din toate colțurile lumii, fiecare purtând cu sine o parte din cultura și tradițiile sale. A fost fascinant să văd cum atâtea culturi diferite se întâlnesc într-un singur loc, unite de aceeași pasiune pentru știință și inovație. În acel moment, am simțit cu adevărat că fac parte din ceva cu totul special.”

2.Cum te-ai pregătit pentru concurs?

,,Pregătirea pentru acest concurs a început cu mult timp înainte, sub îndrumarea atentă a doamnei profesoare coordonatoare, Oana Farcaș. În ultimele luni, am trecut printr-o perioadă intensă de pregătire, în care fiecare membru al echipei a avut un rol bine definit și responsabilități clare. Doamna profesoară ne-a fost mereu alături, ghidându-ne cu răbdare și oferindu-ne sfaturi valoroase, care ne-au ajutat să ne perfecționăm proiectul și să ne depășim limitele. Această colaborare strânsă a fost esențială pentru succesul nostru.”

3.Ai vreun sfat pentru cei care vor sa participe la concursuri internationale?

,,Să aibă încredere în ei și să învețe să-și gestioneze emoțiile, pentru că astfel de concursuri au puterea de a-ți schimba modul de a gândi și de a te forma într-un mod remarcabil.”

4.Ce ai simtit cand ai aflat rezultatul?

,,Cand am aflat rezultatul am simtit un sentiment de mandrie si o bucurie imensa”

5.Cum ți-ai gestionat emoțiile în timpul concursului ?

,,În timpul concursului, am încercat să îmi păstrez calmul și să mă concentrez pe ceea ce aveam de făcut și să nu las emoțiile să pună stăpânire pe mine”

Păun David:

Numele proiectului este “PyNetConfig – Network Configuration using Python and Automation Tools (Advanced Study)” și are ca scop principal automatizarea structurilor de rețea. Ideea proiectului este reprezentată de conexiunea dintre un cod Python, un robot virtual și simulatorul de rețea Packet Tracer.

Descrierea proiectului :

,,Conceptul nostru  oferă o soluție administrativă extrem de eficientă, aplicabilă unui spectru larg de rețele, de la configurații modeste la infrastructuri extinse la nivel de întreprindere. Prin automatizarea configurării echipamentelor și a alocării resurselor, inovația noastră nu numai că asigură satisfacerea consecventă a cerințelor utilizatorilor de internet, dar permite și realizarea unor economii considerabile de timp și de costuri în acest proces.”

Interviul :

1.Care a fost momentul tău preferat din concurs?

(David-Gabriel Păun),,Momentul meu preferat a fost ziua jurizării, deoarece atunci a fost ziua plina de toate sentimentele si stările posibile. Deși având experiență îndelungată în aceste tipuri de competiții, mereu există acea doză de adrenalină atunci când vezi juratul venind spre stand-ul tău, acea doză de bucurie când le prezinți oamenilor proiectul tău, dar și acea doză de mândrie atunci când împarți dulciuri tradiționale românești într-o țară de peste 10 000km depărtare de propria casă. Am ales acest moment, întrucât mi se pare o experiență inedită și foarte diferită de ceea ce se întâmplă în viețile noastre de zi cu zi, felul în care prezentăm proiectele fiind foarte liber exprimat, cu zâmbetul pe buze și într-o măsură de profesionalism maxim. Nu am cuvinte pentru a descrie exact felul în care m-am simțit, ci doar pot încuraja elevii să încerce pe pielea lor.”

2.Cum te-ai pregătit pentru concurs?

(Luca-Albert Ceban),,A fost nevoie de multă muncă din partea fiecărui membru al echipei.

Aceasta nu a fost prima dată când am prezentat un proiect la o competiție internațională, deci pot spune că n-am avut emoții prea mari. Refacerea posterelor și materialelor grafice a fost oarecum ușoară, cu toate acestea dezvoltarea proiectului a fost o parte provocatoare. Din fericire am reușit să găsim moduri prin care să ne îmbunătățim creația. Pot spune că am avut ocazia de a vizita aceasta minunată țară și am reușit să cunosc obiceiurile localnicilor. A fost o experiență de neuitat și aștept cu nerăbdare să fac asta din nou!”

3.Ce ai simțit când ai aflat rezultatul?

(Eugen-Victor Ulman),,Pot să spun că așteptarea rezultatului a fost foarte grea, știam că am dat tot ce am avut mai bun și că nu mai puteam schimba nimic acum. Suspansul de la ceremonia de premiere nu este ceva ce aș repeta vreodată, să fiu sincer. Totuși, când am aflat că am luat aur, a fost un sentiment greu de descris: bucurie, combinată cu ușurare, dar și frica pe care am trăit-o până în acel moment. Am fost foarte mândru de noi și de munca depusă și că totul s-a terminat foarte bine, așa cum ne pusesem în plan când am plecat din România.”

4.Ai vreun sfat pentru cei care vor să participe la concursuri internaționale?

(David-Gabriel Păun) ,,Cel mai important sfat pe care îl pot da este acela de încerca lucruri noi, de a experimenta cât mai multe activități. Aceste competiții internaționale aduc nu doar premii, ci aduc experiențe de neuitat, o mulțime de cunoștințe din vaste domenii, dar și o serie de abilități esențiale în orice firmă de succes. Încurajez pe toată lumea să-și deschidă porțile pasiunilor lor și să creăm o Românie mai bună și mai inovativă!”

5.Cum ți ai gestionat emoțiile în timpul concursului?

(Ștefan-Theodor Stoica) ,,Atunci când am așteptat jurații nu am avut prea mari emoții, spre deosebire de momentul în care am început să prezentăm proiectul. Atunci am simțit niște emoții destul de bruște și de puternice, mai ales la primul jurat, dar m-am concentrat pe ce aveam de zis și am trecut peste ele. De asemenea, am avut niște emoții destul de mari și în timpul premierii, când așteptam să se anunțe ce premiu am obținut, dar am rămas optimist și mi-am concentrat gândurile pe ideea că indiferent ce s-ar întâmpla, cei de acasă vor fi mândri de noi.”

Vulpe Armand:

Numele proiectului:Proiect:

”Educational application for SDGs awareness” – sectiunea Education

– Medalie de Aur si premiul Best Project din peste 800 de echipe

Participanti – elevi din Colegiul National ”Nichita Stănescu” Ploiești:

– Mîinea Mihai-Daniel – Clasa X I2 – teamleader

– ⁠Vulpe Armand-Gabriel – Clasa XI I3 – teamleader

– ⁠Martin Giulia Ștefania – Clasa IX I2

– ⁠Rădulescu Andrei-Alexandru – Clasa X I2

– ⁠Nicolae Sebastian Petru – Clasa X C1

Mentori:

Farcaș Mariana-Oana

Stănescu Mihail Alexandru

Descrierea proiectului :

,,Buna ziua, eu si echipa mea am creat un site pe care vrem sa il transpunem intr o aplicatie in viitorul apropiat.Practic am creat o aplicatie despre cele 17 Sdg uri unde persoanele se pot informa despre ele cu lectii create de noi din informatii preluate de la sursele oficiale, o sectiune de quiz unde persoanele isi pot testa cele invatate, o sectiune de news unde persoanele pot vedea stiri globale legate de sdg uri, un Ai chat ce utilizeaza chat gpt si care poate oferii informatii in plus sau raspunsuri despre sdg uri in timp real.”

Interviul :

1.Care a fost momentul tău preferat din concurs?

,,Cel mai frumos moment din concurs a fost momentul finalizarii celei de a 2 a jurizare cand eu si echipa mea ne am descurcat excelent iar pe fata doamnei ce ne juriza se putea citi mandria si fascinatia despre proiectul nostru”

2.Cum te-ai pregătit pentru concurs?

,,Pregătirea pentru concurs a fost lungă și frumoasă. Profesorul nostru coordonator, doamna Oana Farcaș, a avut grijă să ne pregătească din timp, oferindu-ne sfaturi esențiale și coordonându-ne astfel încât proiectul final să fie cât mai perfect posibil. Am început proiectul prin cercetarea (research-ul) SDG-urilor, pentru a ne documenta despre ele. Apoi, am realizat planul, împărțindu-ne taskurile în funcție de ceea ce știm fiecare să facem mai bine. Cu ajutorul mentorului nostru, Mihail Stănescu, am reușit să începem dezvoltarea aplicației.

Am creat mai întâi designul, partea de funcționalitate și experiența utilizatorului (UX), pentru ca ulterior să transpunem totul în cod, folosind React.js și Remix.js, utilizând TypeScript. După aceea, ne-am ocupat de crearea lecțiilor și a quizurilor, pentru ca mai târziu să implementăm secțiunea de știri și chatul bazat pe inteligență artificială.”

3.Ce ai simțit când ai aflat rezultatul?

,,Singurul sfat pe care il pot oferii este sa aibe incredere in sine deoarece prin munca si dorinta de a castiga poate creea lucruri frumoase.La inceput echipa noastra nu a avut speranta nici la medalia de aur dar am muncit si am avut dorinta de castiga aurul si munca noastra a fost recompensata si cu best project.”

4.Ai vreun sfat pentru cei care vor să participe la concursuri internaționale?

,,Cand am aflat rezultatul am simtit un sentiment de usurare si pace.”

5.Cum ți ai gestionat emoțiile în timpul concursului?

,,Nu consider neaparat ca am avut emotii, insa a fost un sentiment de nesiguranța fiind prima mea competitie offline internațională. Insa, in echipa, am reusit sa ne calmam si sa ne axam pe obiectivul nostru clar: obtinerea celui mai bun rezultat posibil.”

Mazîlu Cosmin:

Participanti:

-Mazîlu Andrei-Cosmin – Clasa XI I3, Colegiul Național “Nichita Stănescu” Ploiești

-Badea Theodor Iulian – Clasa XII, Colegiul ‘Național Mihai Viteazul” Ploiești

-Ulman Victor-Eugen – Clasa X I2, Colegiul National “Nichita Stanescu” Ploiești

-Nistorescu David-Ioan – Clasa X I2, Colegiul National “Nichita Stanescu” Ploiești

-Simionescu Matei-Ioan – Clasa X I1, Colegiul National “Nichita Stanescu” Ploiești

Mentori:

-Farcaș Mariana-Oana – profesor de Informatică la Colegiul Național ”Nichita Stănescu” Ploiești

-Cosmin-Alexandru Florea – fost elev al Colegiului Național ”Nichita Stănescu” Ploiești, Inginer Specialist Securitate Cibernetică, Olimpic național la Olimpiada de Informatică Aplicată

-Păduraru Gabriel-Alexandru – Olimpic național la Olimpiada de Informatică Aplicată, Student la Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnică București

Descrierea proiectului si numele :

,,Bună seara! Numele meu este Mazîlu Andrei-Cosmin, sunt din Colegiul Național „Nichita Stănescu”, în clasa a 11-a matematica-informatica simplu, absolvent al cursurilor de rețelistică CISCO CCNA1 și CCNA2, fiind și team leader-ul echipei *ARProtectors – Securing Your Network from ARP Poisoning (Advanced Study)* la Competiția Internațională de Invenție și Inovație ISIF 2024. Acest proiect are ca scop rezolvarea unei probleme de securitate cibernetică destul de gravă in mediul public. Pentru a înțelege în totalitate proiectul nostru, o să vă facem o mică introducere.

ARP (Address Resolution Protocol) este un protocol esențial în rețelele de calculatoare, responsabil pentru maparea adreselor IP ale dispozitivelor din rețea la adresele lor MAC, facilitând astfel comunicarea eficientă între acestea.

Deși acesta a fost conceput pentru a ușura fluxul datelor, hackerii au găsit o metodă de a profita de procesul prin care acesta funcționează. Trimițând mesaje falsificate, persoanele rău intenționate pot reuși să “păcălească” dispozitivele, în loc să trimită pachetele de date către destinația dorită, acestea reușind să ajungă în posesia hackerului.

În ciuda faptului că există anumite tehnici pentru a preveni acest atac, cum ar fi maparea statică a adreselor MAC sau implementarea DAI (Dynamic ARP Inspection), utilizatorii nu au cum să știe dacă ele sunt folosite in rețea, sau ceea ce poate fi și mai grav, dacă acestea nu sunt cumva implementate prost.

Proiectul nostru are la bază un software care verifică în mod constant tabela ARP cache a dispozitivului si caută nereguli în aceasta, semne ca ar avea loc acest atac. În cazul în care un asemenea atac este detectat, conexiunea către internet este imediat oprită pentru a preveni furtul datelor prețioase, iar victima este anunțată, de asemenea, în același timp, pentru a o informa de intenția hackerului. După ce atacul s-a sfârșit, utilizatorul poate reporni conexiunea la internet cu ușurință.”

Interviul :

1.Care a fost momentul tău preferat din concurs?

,,Momentul nostru preferat, ca echipă, din întreaga competiție a fost, fără îndoială, ziua dedicată jurizării. A fost o experiență cu adevărat specială, în care am avut ocazia să prezentăm proiectul nostru unui public divers și extrem de interesant. Printre aceștia s-au numărat oameni din diverse țări – precum Indonezia, Tunisia, Iran, Rusia, Mexic – și profesioniști din domeniu, fiecare aducând o perspectivă unică. Însă ceea ce a făcut această zi cu adevărat memorabilă a fost întâlnirea cu jurații. Să putem împărtăși viziunea și munca noastră cu acești experți a fost atât o onoare, cât și o oportunitate extraordinară de a învăța și de a primi feedback valoros.”

2.Cum te-ai pregătit pentru concurs?

,,Echipa noastră a început procesul de lucru printr-o sesiune intensă de brainstorming, dorind să identificăm aspectele care ar putea fi îmbunătățite semnificativ. Ne-am concentrat pe găsirea unei soluții inovatoare care să surprindă prin originalitate și eficiență, dar și să impresioneze jurații. Deși procesul a fost unul de durată, am reușit să identificăm cea mai bună abordare pentru a face proiectul cât mai clar și accesibil în prezentare.

Am pornit de la un simplu cod scris în Python, care funcționa perfect, și am transformat acest început promițător într-un software complet, cu o interfață simplă, intuitivă și ușor de utilizat. Pentru a sublinia valoarea practică a proiectului nostru, am adăugat și un experiment social, menit să demonstreze aplicabilitatea soluției în viața reală. Am comparat performanțele software-ului nostru cu cele ale altor soluții alternative existente, evidențiind avantajele și unicitatea sa.

Aceste îmbunătățiri nu doar că au dus proiectul nostru la un alt nivel, dar ne-au oferit și o perspectivă mai clară asupra impactului său real.”

3.Ce ai simțit când ai aflat rezultatul?

,,Pentru cei ce doresc să participe la concursuri internaționale, un sfat important este să se pregătească temeinic și organizat. Începeți studiul din timp și asigurați-vă că înțelegeți cu adevărat conceptele, nu doar le memorați. Analizați-vă punctele slabe și lucrați constant pentru a le îmbunătăți, folosind greșelile ca pe oportunități de învățare. De asemenea, este util să căutați sprijin din partea mentorilor sau colegilor experimentați, care vă pot oferi îndrumări valoroase. Cu perseverență, disciplină și o strategie bine gândită, succesul devine mult mai accesibil, și zic asta din propria mea experiență ca team leader și participant la mai multe competiții de genul acesta.”

4.Ai vreun sfat pentru cei care vor să participe la concursuri internaționale?

,,Primul sentiment de fericire pură a venit atunci când am fost anunțați drept câștigătorii premiului acordat de Asociația IYSTC (Iranian Youth Science and Technology Center). Acest premiu a fost o recunoaștere frumoasă a muncii noastre de cercetare, iar mesajul de felicitare primit, alături de încurajarea de a continua dezvoltarea proiectului, ne-a dat un imens sentiment de satisfacție. A fost o bucurie neașteptată, sincer să fiu, pentru că nu ne imaginam că vom atrage atenția și aprecierea unei organizații atât de prestigioase.

Însă emoțiile au atins cu adevărat apogeul în momentul acordării premiului cel mare. Așteptarea plină de tensiune, acel moment în care stai cu sufletul la gură pentru a afla ce premiu vei primi , a fost intens și, în același timp, memorabil. Când numele echipei noastre a fost anunțat pentru medalia de aur, totul a părut că se oprește pentru o clipă, iar explozia de fericire care a urmat a fost copleșitoare. A fost un moment care ne-a răsplătit toate eforturile și nopțile lungi de lucru, confirmându-ne că pasiunea și dedicarea noastră au dat roade.”

5.Cum ți ai gestionat emoțiile în timpul concursului?

,,Gestionarea emoțiilor în timpul concursului, într-o echipă, a fost esențială pentru a rămâne concentrați și eficienți. Am privit stresul ca pe un semn al implicării noastre și l-am transformat într-o sursă de energie pozitivă. Tehnicile de respirație profundă ne-au ajutat să ne menținem calmul, iar concentrarea pe pași mici ne-a redus presiunea și ne-a ținut ancorați în prezent. Privind competiția ca pe o oportunitate de învățare, nu doar ca pe un test, am reușit să ne bucurăm de experiență și să ne folosim emoțiile în avantajul nostru.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close Search Window