Gala Comunității Prahovene, evenimentul prin care faptele cu un impact pozitiv asupra comunității sunt premiate.
A treia ediție a Gala Comunității Prahovene, prima de după pandemie are loc la finalul anului 2023 și reprezintă spectaculosul și mult așteptatul eveniment de recunoaștere și promovare a faptelor bune și a oamenilor care le-au realizat.

O seară de Gală, unde se formează un spațiu în care recunoaștem și sărbătorim împreună oamenii activi și implicați ai Prahovei, începând cu cei care au performanțe în domenii precum activități sociale, învățământ sau sănătate, până la reprezentanți ai mediului de afaceri. De la oameni de știință sau inventatori, la artiști sau scriitori.
Rolul Galei este de a oferi comunității un eveniment minunat, un mijloc de întâlnire, de socializare, de promovare a oamenilor care au adus o schimbare pozitivă în județul nostru prin faptele remarcabile care transformă comunitatea într-una în care ne dorim să trăim fericiți. Prin intermediul acestei seri splendide, arătăm recunoștință tuturor modelelor prahovene ce au ambiție sa aducă schimbare, încurajând și alte persoane să facă primul pas spre realizarea acțiunilor benefice Prahovei, care are potențial.
Evenimentul este organizat de Fundația Comunitară Prahova și Observatorul Prahovean, în parteneriat cu MRS Residence-Ramatuelle.
În perioada 1-22 octombrie 2023, prin intermediul formularului de înscriere de pe site-ul galaprahovei.ro, puteți să nomnializați o persoană sau să vă autonominalizați, descriind fapta bună realizată, în acest mod, înscriindu-vă în cadrul Galei. Pentru criteriile de eligibilitate, verificați site-ul oficial galaprahovei.ro pentru mai multe detalii.
În perioada 23-31 octombrie 2023: Evaluare a îndeplinirii criteriilor de eligibilitate.
În perioada 1-19 noiembrie 2023: Vot al faptelor bune și a oamenilor modele în comunitate.
Pe 24 noiembrie 2023, evenimentul inedit se va desfășura la RAMATUELLE, unde vor fi celebrate modelele comunității noastre, dar și acțiunile lor pozitive. Premiile acordate în cadrul Galei Comunității Prahovene sunt onorifice și nu au un echivalent material.