Festivalul Democrației ajunge în Ploiești!
Consiliul Tineretului din România organizează, în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Festivalul Democrației în Capitala Tineretului din România, Ploiești, în perioada 5-6 aprilie 2024. Sunt invitați tinerii de pretutindeni, din toate colțurile țării, să participe la două zile în care dezbaterea și discuțiile aprinse cu și despre tineri vor fi nelipsite.
De asemenea, Consiliul Tineretului din România și Fundația Județeană pentru Tineret Prahova își propun să desfășoare activități pentru a contribui la dezvoltarea infrastructurii pentru tineret din oraș, având sprijinul Băncii Comerciale Române. Tinerii care vor să facă o schimbare și să-și lase amprenta asupra orașului gazdă Ploiești vor putea participa la Maratonul de dezvoltare locală, primind chiar și finanțare pentru soluțiile propuse.
Participanții de la eveniment vor fi sprijiniți de o echipă de mentori dedicați pentru creionarea soluțiilor la care s-au gândit în cadrul evenimentului și vor avea șansa de a prezenta proiectele în fața juriului. Câștigătorii vor fi desemnați după încheierea concursului, iar CTR va face posibilă implementarea soluțiilor propuse de tineri.
Te poți înscrie la eveniment prin completarea formularului de participare care este disponibil online.