Donald Trump dorește să candideze pentru al treilea mandat
După mai mult de o săptămână de la începutul celui de-al doilea mandat al președintelui Donald Trump, acesta a declarat luni, 27 ianuarie, că nu știe exact dacă îi este interzis sau nu să candideze pentru un al treilea mandat în viitor, deși și-ar dori.
Un congresman republican a înaintat o propunere de modificare a Constituției, care prevede că o persoană poate ocupa funcția de președinte al SUA de cel mult trei ori. Totuși, inițiativa restricționează candidatura foștilor președinți care au avut deja două mandate consecutive.
Congresmanul republican justifică propunerea susținând că Trump este „singura persoană din istoria modernă capabilă să inverseze decăderea națiunii și să readucă măreția Americii”.
În istoria SUA, Franklin D. Roosevelt a fost singurul președinte ales de patru ori consecutiv. Pentru a evita astfel de situații în viitor, Constituția a fost modificată în 1951, limitând numărul de mandate prezidențiale.
„Am strâns o mulțime de bani pentru următoarea campanie și presupun că nu îi pot folosi eu însumi, dar nu sunt 100% sigur, pentru că nu știu”, a declarat Donald Trump, într-un discurs ținut în Florida în fața membrilor republicani ai Camerei Reprezentanților.
Nu este prima dată când Donald Trump, care tocmai şi-a început al doilea mandat după ce a fost preşedinte între 2017 şi 2021, face comentarii de acest gen, deşi nu este clar dacă vorbeşte serios. Potrivit The New York Times, el le spusese deja aleşilor republicani în noiembrie: „Cred că nu voi candida din nou decât dacă veţi spune: Este atât de bun încât trebuie să găsim o cale”. De asemenea, nu este clar dacă președintele glumește sau nu atunci când face afirmații cum că ar dori să candideze pentru un al treilea mandat.
Pentru ca modificarea Constituției SUA să fie adoptată, este necesară o majoritate de două treimi în Congres, un obiectiv dificil de atins pentru republicani, care nu dispun de suficiente voturi. În plus, amendamentul trebuie aprobat de cel puțin 38 de state, ceea ce face ca ratificarea să fie extrem de improbabilă.