Criteriile pentru bursele de merit sunt în vizorul ministrului Daniel Davi
În prezent, aproximativ 600.000 de elevi au media între 9,50 și 10,00 și primesc bursă de merit – o creștere de peste 50% față de anul școlar anterior.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a precizat că va începe să se uite cu mare atenție pe metodologie pentru a vedea dacă sunt îndeplinite anumite criterii pentru acordarea acestor burse. Momentan, însă, acesta nu este sigur ce decizii va lua, așteptând să vadă primele metodologii pentru a le putea amenda. „De acum înainte, metodologiile care se vor face prin ordin de ministru o să treacă și pe la mine și eu mă uit cu mare atenție la aceste lucruri (…), când vorbești de bursă de merit și bursă de performanță ș.a.m.d. trebuie să fie criterii de performanță și criterii de merit”, a declarat acesta.
Declarațiile noului ministru Daniel David vin în contextul în care numărul de elevi care depășesc media 9,50 a crescut după ce Ministerul condus de Ligia Deca a stabilit acest prag pentru acordarea burselor de merit și a introdus, de asemenea, bursa de reziliență. Amintim faptul că aceste măsuri au fost luate în urma nemulțumirilor provocate de sistemul de acordare a burselor din anul școlar 2022 – 2023, când bursele de merit se ofereau primilor 30% elevi din clasă, indiferent de medie.