Noutati|

Călătoriile în timp ar putea deveni posibile, spune un fizician italian

Un tânăr fizician italian a găsit o modalitate de a depăși unul dintre cele mai cunoscute obstacole în acest domeniu – așa-numitul „paradox al bunicului”. Această problemă de ordin logic tratează următoarea situație: dacă o persoană ar călători în timp și și-ar ucide bunicul înainte ca acesta să aibă copii, părinții călătorului nu s-ar naște, iar el nu ar exista pentru a călători în trecut. Paradoxul ridică întrebarea – Cum ar fi putut călătorul să schimbe trecutul, dacă acesta nu a existat niciodată?

sursa foto - Space.com

Lorenzo Gavassino, cercetător la Universitatea Americană Vanderbilt, inspirat de cercetările lui Carlo Rovelli a publicat în revista „Classical and Quantum Gravity” un studiu în care propune o soluție pentru rezolvarea acestui paradox – una care combină relativitatea generală cu mecanica cuantică și termodinamica. Potrivit studiului și spuselor fizicianului, paradoxul se formează de la baza ideii că nu ar trebui să considerăm că legile termodinamicii, responsabile pentru energie, căldură și entropie (dezordine), funcționează mereu în același mod, când acest lucru s-ar putea să nu se întâmple în momentul în care linia temporală se află în apropierea unei găuri negre, astfel creându-se condițiile potențiale pentru o buclă în timp.

Studiul arată că, în această situație, este posibilă apariția fluctuațiilor cuantice capabile să reducă entropia, care guvernează multe dintre experiențele noastre zilnice, de la modul cum îmbătrânim până la modul cum creierul nostru procesează amintirile. Fluctuațiile cuantice de acest calibru sunt periculoase, deoarece pot cauza efecte extreme asupra unui călător în timp. Spre exemplu, pe măsură ce entropia se reduce, amintirile unei persoane s-ar putea estompa, iar procesul de îmbătrânire s-ar putea inversa, relatează G4Media.

Acest fenomen ar putea, conform studiului făcut de Lorenzo Gavassino, să facă temporare chiar și evenimente ireversibile, precum ar fi uciderea bunicului, rezultând în anularea efectivă a paradoxului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close Search Window