Mulțumim, Ploiești!
Ploieștenii au demonstrat că își doresc cu adevărat un oraș pentru oameni! Peste 100 de iubitori ai bicicletelor, familii și prieteni s-au alăturat Marșului Bicicliștilor – “Un oraș pentru oameni”, ediția a II-a, pentru a promova transportul alternativ, sustenabilitatea și respectul în trafic.
Traseul marșului a fost plin de energie, zâmbete și entuziasm, iar la final, participanții s-au bucurat de o sesiune de networking și discuții despre voluntariat și implicarea civică. Sub egida programului Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024, evenimentul a fost un succes, datorită sprijinului oferit de ESVIAR, Club Sportiv Petrolul Ploiești, FRZ Road Academy, CS Conpet Ploiești, GRZ Republic și MenToRise.
Proiectul a fost finanțat prin programul StartONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.
Mulțumim tuturor celor care au participat și au contribuit la acest eveniment memorabil! Continuăm să pedalăm pentru un oraș mai verde, mai sigur și mai modern.