Ai privit vreodaă stelele , gândindu-te ce ar putea fi dincolo de ele?
Încă din antichitate, omul a fost curios și a vrut să descopere cât mai multe
despre lumea ce-l înconjoară și despre spațiul în care îi este dat să trăiască. A
vrut să afle care este esența universului. A vrut să afle care sunt limitele lui, din
ce este format, cum funcționează. Și a cercetat. A cercetat și a dus mai departe
această dorință arzătoare de a căuta și a afla. De-a lungul timpului au fost
dezvoltate o multitudine de teorii cu privire la toate aspectele Universului.
Atâția tipi deștepți au avut revelații umitoare, pe baza cărora societatea și-a
format idei puternice și de durată, astfel încât am ajuns la fabuloasa performanță,
după ani de muncă, să avem o imagine foarte complexă a lumii.
Ei bine, această pasiune pentru descoperirea și cercetarea universului se
vrea a fi transmisă și tinerei generații. Ad Astra este primul club de astronomie,
astrofizică și rachetomodelism din Prahova ce invită tineri de toate vârstele la o
cultivare intelectuală aparte.
Universul este într-o continuă schimbare, iar noi lucruri așteaptă să fie
descoperite tot timpul. Atât pe parcursul cursurilor, care cuprind elemente de
bază ale domeniului spațial, cât și la activitățile mai puțin formale, toată lumea
pleacă cu o mulțime de lucruri noi învățate.
Daca toate lucrurile de acest gen te atrag și dorești să te alături în călătoria
această fantastică spre stele, atunci Ad Astra lansează provocarea de a li te
alătura, punând la concurs câteva dintre cele mai importante posturi: mentor,
președinte, vice-președinte, secretar, responsabil colaborări și proiecte,
departamentul de redacție, dar și departamentul de design. Te poți înscrie la
următorul link : https://forms.gle/gz2urCLqhQLcFycb9
Hai și tu în echipa lor! Visează departe, poate până dincolo de stele.