Noutati|

Campania națională „3DUTECH – Modelează Viitorul!” continuă în 2025 cu o ediție dedicată inteligenței artificiale

Profesorii și elevii dintr-o rețea de 20 de licee din România încep să exploreze inteligența artificială prin obținerea certificării internaționale ECDL. Toți cei pasionați de noi tehnologii se pot înscrie acum, în mod gratuit, la o competiție națională dedicată inovațiilor tehnologice.

„3DUTECH (EDUTECH) – Modelează Viitorul!” este o inițiativă de amploare, oferind o platformă ideală pentru tinerii pasionați de tehnologie și competențe digitale.

Programul își propune să le ofere elevilor o experiență educativă interactivă, stimulându-le gândirea critică, creativitatea și abilitățile esențiale într-o lume dominată de tehnologie.

În acest an școlar, 50 de profesori și peste 400 de liceeni vor fi formați și certificați la standard internațional ECDL în Inteligență Artificială. De asemenea, noul Concurs Național de Tehnologii Digitale Inovatoare îi invită pe toți elevii pasionați de AI, imprimare 3D și robotică să se înscrie gratuit până pe 20 aprilie.

Pentru ediția a VII-a, 20 de licee din întreaga țară au fost selectate pentru a deveni hub-uri AI în rețeaua națională 3DUTECH. În acest context, 50 de profesori beneficiază gratuit de un program intensiv ECDL de inițiere și utilizare a inteligenței artificiale, urmând să implice cel puțin 400 de liceeni în acest demers. Atât profesorii, cât și elevii au oportunitatea de a obține certificarea internațională ECDL Insights AI.

Liceele participante vor primi sprijin în implementarea și integrarea unor aplicații AI relevante pentru educație, contribuind astfel la transformarea procesului de predare și la aducerea tehnologiei mai aproape de profesori și elevi.

Elevii din toată țara sunt provocați să creeze proiecte inovatoare – sisteme inteligente (robot, dronă, dispozitiv etc) bazate pe inteligență artificială, care să răspundă la probleme reale, identificate chiar de ei, din domenii precum  educația, dezvoltarea durabilă sau situațiile de urgență.

Tema acestei ediții este „AI For Good – noi tehnologii pentru un viitor mai bun”. Pot participa echipe formate exclusiv din elevi sau din elevi coordonați de profesori.

Participarea este gratuită, iar echipele se pot înscrie până pe 20 aprilie. Detalii și regulament complet, AICI.

Până în prezent, 3DUTECH a reușit să activeze 62 de hub-uri 3D printing și robotică în licee din toate județele din România și să dezvolte o rețea de sute de profesori specializați în 3D printing și robotics. Aceștia au pregătit la rândul lor peste o mie de tineri, având oportunitatea să se certifice internațional în domeniile abordate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close Search Window
↑