Ștefan P3 și Maria Voiculescu, o colaborare de succes pe noua piesă „Pădure de vară”
Ștefan P3 și Maria Voiculescu au încântat publicul cu noua piesă „Pădure de vară”, a cărei videoclip a fost lansat pe 26 iunie. Piesa a fost interpretată pentru prima oară la festivalul SAGA din 2023, iar, după peste 2300 de vizualizări pe YouTube și o cerere imensă de la fani, cei doi au decis să lanseze și videoclipul.
La doar 18 ani, Ștefan P3 este la începutul unei cariere promițătoare, fiind plin de ambiție și determinare să-și urmeze visurile. Succesul acestuia nu este ceva nou, dat fiind că, în 2023, a urcat pe scena festivalului Saga din București, în cadrul aeroportului ROMAERO, după ce a câștigat un concurs în mediul online.
Deși viața de artist este solicitantă, acesta are timp să fie și redactor la ziarul „Actualitatea Prahoveană”, dar și elev în cadrul Colegiului Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești. Inspirat de pasiunea pentru scrierea versurilor, tânărul a creat prima sa piesă de rap acum șapte ani și a avut ocazia să o interpreteze în cadrul primei sale apariții pe scenă în 2018.
Maria Voiculescu și-a exprimat și ea entuziastmul pentru această colaborare într-un interviu, sperând la cât mai multe proiecte împreună cu tânărul rapper.
De curând, Ștefan P3 a lansat și EP-ul „Superstar”, care a fost un succes total, piesele obținând peste 3000 de vizualizări pe YouTube. La momentul actual, „Pădure de vară” are peste 16000 de vizualizări în câteva zile de la lansare, și cu siguranță va fi un hit pentru cei doi artiști.