Noutati|

Ploiești a fost gazda unuia dintre cele mai mari evenimente cu mașini retro din România

În perioada 21-23 iunie 2024, Asociația EURO SPIRIT și Retro Cars România, au organizat, sub egida Programului Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024, „De la cal, la cai putere”, Ediția a II-a, un eveniment plin de grație și eleganță, care a adus în prim-plan farmecul mașinilor de epocă, adevărate bijuterii mecanice pe 4 roți, și măiestria armăsarilor în cursele de trap, într-o atmosferă de poveste, la Complex Hipodrom Ploiești. Invitați speciali, precum Ionuț Galani, Dan Helciug, Mircea Cazan, Valentin Dinu și DJ Cristi s-au bucurat și ei de operele de artă și i-au încântat, la rândul lor, pe expozanți, prin concertele ținute de aceștia la „Lacul Verde Resort” și la restaurantul „La’Hipodrom”.

Peste 200 de automobile au fost expuse în cadrul hipodromului din Ploiești. Pasionații au avut ocazia să se bucure de acestea în toată splendoarea lor timp de 3 zile, având la dispoziție și o multitudine de activități inedite la care să ia parte. Printre acestea s-au numărat concerte live, food court-uri, tombole, concursuri, iar în cea de-a treia zi, duminică, la ora 17.00, toți șoferii și-au pornit motoarele și au încântat publicul cu o defilare pe Bulevardul Independenței și prin centrul orașului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close Search Window
↑