Noutati|

MasterPeace România, distinsă la Gala Tineretului din România 2025

Anul 2025 marchează un nou moment de referință pentru organizațiile de tineret din România. Cea de-a zecea ediție a Galei Tineretului din România, desfășurată pe 25 octombrie 2025 la Centrul Cultural Județean Vaslui, a adus împreună sute de tineri, lideri, reprezentanți ai ONG-urilor și instituțiilor publice din întreaga țară, pentru a celebra implicarea, creativitatea și spiritul civic al noii generații.

Asociația MasterPeace România, originară din Ploiești, a obținut locul al treilea la Gala Tineretului din România 2025, în cadrul categoriei „Tineri fără frontiere”, cu proiectul MODEL UNESCO ROMÂNIA – o inițiativă unică nu doar în țară, ci și la nivel european.

Echipa care a stat în spatele acestui succes este formată din Marian Dragomir (președinte MasterPeace România), Andrei Vișan (manager de proiect) și Alesia Marin (președinte MODEL UNESCO 2025). Prin dedicarea și profesionalismul lor, proiectul a devenit un exemplu de excelență europeană în domeniul educației, culturii și implicării tinerilor.

Premiul a fost primit în numele asociației de Mihaela Tătaru, președintele Fundației Județene pentru Tineret Prahova, marcând astfel colaborarea puternică dintre sectorul de tineret prahovean și inițiativele naționale și europene.

Proiectul MODEL UNESCO ROMÂNIA a fost realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești și al Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Ploiești, parteneri care au susținut dezvoltarea și implementarea acestei inițiative inovatoare.

Organizată sub tema „Tineretul în inima democrației”, ediția din acest an a Galei Tineretului a avut o semnificație specială, marcând zece ani de recunoaștere a implicării tinerilor și de promovare a valorilor democratice în România. Gala a fost realizată de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, prin Direcția Generală Politici și Programe pentru Tineret, în parteneriat cu Centrul Cultural Studențesc Iași, și cu sprijinul Primăriei Municipiului Vaslui și al Consiliului Județean Vaslui. Evenimentul a fost integrat în cadrul Youth Summit X (22–26 octombrie 2025), un program amplu dedicat schimbului de idei și promovării inițiativelor de tineret la nivel național.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close Search Window
↑