Colegiul Național ,,I.L. Caragiale’’ din Ploiești va beneficia de spații suplimentare pentru desfășurarea cursurilor
Colegiul Național „I. L. Caragiale” din Ploiești nu va mai fi afectat de lipsa spațiului necesar desfășurării cursurilor. Consiliul Local Ploiești a aprobat luni, după mai multe convocări, încheierea unui contract de comodat între municipiu și Rompetrol Rafinare SA, privind clădirea fostei grădinițe Vega, situată pe strada Romană nr. 98.

Imobilul, situat pe strada Romană nr. 98, urmează să fie amenajat și utilizat ca spațiu educațional, în sprijinul colegiului, care s-a confruntat în ultimii ani cu o lipsă acută de săli de clasă, pe fondul numărului mare de elevi.
Clădirea va rămâne în folosința municipalității pentru o perioadă de cinci ani, începând cu data semnării contractului. În acest interval, administrația locală va avea obligația de a asigura buna întreținere și funcționalitate a spațiilor puse la dispoziție. Noile spații vor fi destinate claselor primare, astfel încât orele să se poată desfășura în condiții normale încă din septembrie, odată cu începerea anului școlar.
Decizia vine ca soluție temporară până la finalizarea procedurilor prin care Primăria Ploiești va prelua dreptul de proprietate asupra imobilului.


