Noutati|

Conectarea tinerilor cu UE: O discuție despre oportunități și provocări

Miercuri, 4 iunie 2025, între orele 10:30 și 14:30, la Casa Tineretului din Câmpina va avea loc un eveniment dedicat dialogului cu tinerii pe teme legate de Uniunea Europeană și ecosistemul de tineret.

Activitatea este organizată de Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, membru al Fundației Naționale pentru Tineret, ambele fiind integrate în Grupul Național de Lucru pentru susținerea Dialogului Uniunii Europene cu Tinerii (DUET). Programul este coordonat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

În cadrul evenimentului se vor folosi metode de educație non-formală, cu accent pe interactivitate și participare activă, având scopul de a stimula generarea de idei și soluții, de a integra diverse perspective și de a facilita un dialog constructiv pe temele propuse.

Dialogul va avea ca scop facilitarea schimbului de idei între tineri și reprezentanții instituționali, precum și promovarea implicării active a tinerilor în procesele de decizie la nivel local și european.Participanții vor avea ocazia să împărtășească valorile UE, să promoveze incluziunea, implicarea în comunitate, alinierea cu standardele internaționale, să faciliteze reprezentarea cetățeniei active și să susțină activități de dezvoltare a tinerilor.

La finalul evenimentului, participanții vor primi adeverințe de participare, care vor recunoaște implicarea lor în acest dialog constructiv. Astfel de inițiative vor sublinia importanța colaborării dintre autorități și societatea civilă în susținerea dezvoltării tineretului, transmit organizatorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close Search Window
↑