Noutati|

Campionatul European de fotbal „U19”, în căutare de voluntari

Țara noastră va găzdui, în perioada 13-26 iunie, Campionatul European de Fotbal Under-19. Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești se numără printre cele patru arene unde se va juca, în vară, Euro U19.

Echipa de voluntari dedicată acestui turneu final va avea oportunitatea de a organiza, împreună cu staff-ul UEFA, acest eveniment major la nivel european.

Programul de voluntariat este deschis tuturor persoanelor interesate care au împlinit 18 ani până la data de 16 februarie 2025, vârsta fiind o condiție obligatorie. Cei interesați se pot înscrie accesând Programul de voluntariat pentru UEFA Under-19 Championship Romania 2025 – FRF Voluntari.

Voluntarii selectați să facă parte din echipa de eveniment pot alege unul dintre următoarele roluri:

  • ACE Volunteer
  • Ceremonies & Youth Program Volunteer
  • Doping Control Chaperone
  • Hospitality & VIP Volunteer
  • Media Volunteer
  • Spectator Services Volunteer
  • Ticketing & Accreditation Volunteer
  • Volunteer Management Volunteer

Informaţiile oferite de Federația Română de Fotbal, for condus de Răzvan Burleanu, sunt următoarele:

,,În luna iunie, Campionatul European de Fotbal Under-19 vine în Ploiești, aici unde se vor disputa 3 partide pe Stadionul «Ilie Oană». Comunitatea locală are oportunitatea unică de a face parte din echipa de voluntari, respectiv de a contribui la organizarea, desfășurarea și succesul meciurilor. Rolul de voluntar vine la pachet cu responsabilitate, multe beneficii și satisfacții din plin. Fie că ești pasionat/ă de fotbal sau voluntariat, fie că vrei să te bucuri de experiența verii tale sau să-ți petreci timpul cu prietenii tăi pe stadionul preferat, nu poți rata să fii prezent/ă în cadrul turneului final! Aplică acum pe unul dintre cele 8 roluri și hai să ne cunoaștem, cu siguranță avem atâtea de povestit!”, declară Andrada Puiu, Volunteer Manager – UEFA Under-19 Championship Romania 2025.

Poți aplica în echipa de voluntari aici: https://shorturl.at/SEOS2.

One Reply to “Campionatul European de fotbal „U19”, în căutare de voluntari”

  1. […] Cei interesați au ocazia de a deveni voluntari în orașele-gazdă ale turneului. Programul de voluntariat este deschis tuturor persoanelor interesate care au împlinit 18 ani până la data de 16 februarie 2025, vârsta fiind o condiție obligatorie. Voluntarii vor beneficia de contract de voluntariat, uniformă de voluntar, bilete la meciurile din cadrul turneului, cadouri din partea sponsorilor și altele. Mai multe detalii, AICI. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close Search Window
↑